IMPLICAȚIILE BUNEI-CREDINȚE ÎN CADRUL ACȚIUNII REVOCATORII

Abstract

Orice comportament al subiecților participanți la raporturile juridice civile manifestat în tandem cu principiul bunei-credințe, duce spre asigurarea unei vieți juridice eficiente și echitabile. Dimpotrivă, abaterea acestora de la standardul de conduită stabilit de legiuitor prin sfidarea principiului de bună-credință, duce la o minimalizare a posibilităților de exercitare corespunzătoare a drepturilor civile. Impactul respectiv fiind determinat de greutatea principiului bunei-credințe în dreptul privat. Este natural ca fiecare persoană să se îngrijească, în primul rând, de propriul interes egoist. Totuși, în raporturile juridice civile acest egoism poate împinge persoana ținută să execute o obligație (debitorul), să încalce standardul de conduită de bună-credință, dintr-o temere disperată de eșec sau din dorința de a evita o daună patrimonială. Evident, un asemenea scenariu prezintă consecințe negative pentru persoana îndreptățită să primească executarea obligației (creditorul).

Any behavior of subjects participating in civil legal relations manifested in tandem with the principle of good faith, leads to ensuring an efficient and fair legal life. On the contrary, their deviation from the standard of conduct established by the legislator by defying the principle of good faith, leads to a minimization of the possibilities for the appropriate exercise of civil rights. That impact being determined by the weight of the principle of good faith in private law. It is natural for each person to look after their own selfish interest first. However, in civil legal relations this selfishness can push the person held to perform an obligation (the debtor) to violate the standard of good faith conduct, out of a desperate fear of failure or out of a desire to avoid patrimonial damage. Obviously, such a scenario presents negative consequences for the person entitled to receive the performance of the obligation (the creditor).