Reconceptualizarea incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea nr.252 din 08.11.2012 [Articol]

dc.contributor.authorUrsu, Danielaro
dc.date.accessioned2017-03-24T14:51:21Z
dc.date.available2017-03-24T14:51:21Z
dc.date.issued2016
dc.description.abstractPrezentul studiu este destinat identificării raţiunilor legiuitorului Republicii Moldova de a incrimina cu titlu de nomen iurisfaptele de tortură, tratament inuman sau degradant în Capitolul III al Păţii Speciale a Codului penal – „Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei”. Această preocupare este dictată îndeosebi de diferenţele care se impun, în latura amplasării într-un anumit capitol, între actualul model incriminator în materie şi cel care în vigoare pânăla intervenţia Legii Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012, prin aceasta revenindu-se la concepţia anterioarăde categorisire a torturii, adică la cea consacrată în legea penală în redacţia din 1961. Graţie analizei comparative a reglementărilor penale ale Republicii Moldova şi ale altor state referitoare la răspunderea pentru tortură, tratament inuman sau degradant, pe de o parte, şi sintetizării jurisprudenţei CtEDO în materie, pe de altăparte, a fost ilustrată natura juridical şi socialăa acestor fapte prejudiciabile, din care s-au putut desprinde explicaţiile de rigoare ce au stat la baza remanierilor legislative intervenite prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012. ro
dc.description.abstractThis study is dedicated to identification of the rationalitie s of the Moldovan legislator to criminalise the title of nomen juris the facts of torture, inhuman or degrading treatment in Chapter III of the Special Part of the Criminal Code - "Crimes against freedom, honor and dignity". This concern is dictated particularly by differences that impose a particular side of location in the Chapter, between the current incriminatory model and the matters which operated until the intervention to the Law of the Republic of Moldova for amending and supplementing some legislative acts, nr. 252 of 08.11 .2012, thereby returning to the previous concept of categorization of torture namely that established in criminal law in the editorial office from 1961. Thanks to the comparative analysis of criminal regulations of the Republic of Moldova and other states concerning liab ility for torture, inhuman or degrading treatment on the one hand, and combining ECHR case law on the matter, on the other hand, it was illustrated the legal and social nature of these prejudicial facts, from which could detach explanations which were at the basis of legislative reshufflings interposed by the Moldovan Law for amending and supplementing some legislative acts, nr.252 of 11/08/2012.en
dc.identifier.citationURSU, D. Reconceptualizarea incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea nr.252 din 08.11.2012. In: Studia Universitatis Moldaviae. Seria Științe sociale: Sociologie. Asistență Socială. Drept. Științe Politice. Revistă științifică. 2016, nr.3(93), pp. 102 - 108ro
dc.identifier.issn1814-3199
dc.identifier.urihttp://studiamsu.eu/nr-3-93-2016/
dc.identifier.urihttps://msuir.usm.md/handle/123456789/1117
dc.language.isororo
dc.publisherCEP USMen
dc.subjecttorturăen
dc.subjecttratament inumanen
dc.subjectdemnitate umanăen
dc.subjectjurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omuluien
dc.subjectremanieri legislativeen
dc.subjecttortureen
dc.subjectinhumanen
dc.subjectdegrading treatmenen
dc.subjectthe European Court of Human Rightsen
dc.titleReconceptualizarea incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea nr.252 din 08.11.2012 [Articol]ro
dc.title.alternativeRECONSIDERING THE CRIMINALISATION OF TORTURE, INHUMAN OR DEGRADING TREATMENT BY LAW NR.252 OF 8/11/2012en
dc.typeArticleen

Files

Original bundle

Now showing 1 - 1 of 1
Loading...
Thumbnail Image
Name:
13.p.102-108_93.pdf
Size:
256.72 KB
Format:
Adobe Portable Document Format
Description:

License bundle

Now showing 1 - 1 of 1
Loading...
Thumbnail Image
Name:
license.txt
Size:
1.71 KB
Format:
Item-specific license agreed upon to submission
Description:

Collections