Impactul social al activității de prevenire a torturii

Thumbnail Image

Date

2024

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

CEP USM

Abstract

Prevenirea torturii include un șir de măsuri axate pe instruire, informare și monitorizarea regulată a locurilor de detenție cu scopul promovării unor modificări sistemice pe termen lung și crearea condițiilor în care este puțin probabil ca rele tratamente să fie comise. Prin implementarea acțiunilor cu scopul prevenirii aplicării torturii, tratamentului inuman și degradant în locurile de detenție se urmărește garantarea respectării demnității umane, a drepturilor persoanelor private de libertate, restaurarea echității sociale. Aplicarea torturii și a relelor tratamente fața de persoane, care anterior au săvârșit infracțiuni nu reprezintă triumfarea echității și răspunderea infractorului pentru durerea cauzată victimei, ci, din contra, determină creșterea volumului răului, suferinței și a urii în societate. Pe de altă parte, tratamentul uman al persoanelor private de libertate, acordarea asistenței psihologice, psihiatrice, sociale, juridice și de altă natură, crearea programelor de resocializare oprește “cercul violenței”, permite reintegrarea socială a persoanelor, care anterior au comis infracțiuni și previne recidivă și repetarea comportamentului.

Description

Keywords

torture, penitentiary system, human rights, prevention, social impact, vulnerability, equity

Citation

POZNEACOVA, Veronica. Impactul social al activității de prevenire a torturii. In: Statul de drept şi rezilienţa economică în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană = Rule of Law and Economic Resilience in the Context of Moldova's Accession to the European Union: conferinţă ştiinţifico-practică internaţională. Chișinău, 16 mai 2024, Chişinău: CEP USM, 2024, pp. 76-84. ISBN 978-9975-62-779-5 (PDF). Disponibil: https://doi.org/10.59295/rler2024.06

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By