Instituția căsătoriei și statutul femeii în legislația medievală a secolului al XVII-lea

Abstract

Instituția matrimonială în secolul al XVII-lea, mai precis definiția sa juridică, determină statutul femeii. Într-un secol în care sursele reflectă o lume predominant masculină, fata nu are altă alternativă decât căsătoria sau mănăstirea, indiferent de condiția ei socială. Căsătoria este plină de consecințe pentru femei: le plasează sub dominația soților lor, le conferă identitatea și rangul în societate și, în multe feluri, le transformă existența. Regulile românești au dat instituției căsătoriei un caracter de contract, încheiat și deschis de autoritatea bisericească public, cu o ceremonie precisă. Prejudecățile, tradițiile, legile atribuie femeilor locuri subordonate, în toate eșaloanele societății. Dar în viața de zi cu zi, în casa lui, în zona de intimitate în care bărbatul se poate retrage, se poate relaxa eliberându-se de carapacea care îl protejează în lumea exterioară, puterea bărbaților se ciocnește de cea a femeilor.

The matrimonial institution in the 17th century, more precisely its legal definition, determines the status of women. In a century in which the sources reflect a predominantly male world, the girl has no other alternative than marriage or the convent, whatever her social condition. Marriage is fraught with consequences for women: it places them under the dominance of their husbands, gives them their identity and rank in society, and in many ways transforms their existence. The Romanian rules gave the institution of marriage the character of a contract, concluded and opened by the church authority publicly, with a precise ceremony. Prejudices, traditions, laws assign women subordinate places, in all echelons of society. But in everyday life, in his home, in the privacy area where man can withdraw, retreat, relax freeing himself from the shell that protects him in the outside world, the power of men collides with that of women.