VLADIMIR BEȘLEAGĂ SAU DESPRE EXILUL INTERIOR

Abstract

Dacă în România, în perioada comunistă, se poate vorbi de o literatură a exilului exterior și a disidenței, atunci literaturii din Basarabia, din aceeași perioadă, i se poate aplica conceptul de exil interior. Astfel, unii scriitori s-au refugiat, în cazurile cele mai fericite, în meserii ale cărții, în special în traduceri, alții – în scrieri eseistice, parabolice, experimentale sau în jurnal. Toate erau abordate ca forme de exil interior, asumate de scriitori, riscând în acest mod ca lucrările să nu le fie publicate. Exilul interior, de cele mai multe ori, a produs psihoze, nevroze, umilințe similare ca amplitudine dramatismului caracteristic exilului exterior. Anume aceste manifestări ale exilului interior sunt reflectate, în mare parte, în scrierile lui Vladimir Beșleagă, care constituie obiectul de cercetare al studiului de față.

If in Romania, during the communist period, one can speak of a literature of external exile and dissidence, then the concept of internal exile can be applied to the literature of Bessarabia, from the same period. Thus, some writers took refuge, in the happiest cases, in the professions of the book, especially in translations, others – in essayistic, parabolic, experimental or diary writings. They were all approached as forms of internal exile, undertaken by writers, thus risking that their works would not be published. Internal exile, most of the time, produced psychoses, neuroses, humiliations similar in amplitude to the drama characteristic of external exile. Namely, these manifestations of internal exile are reflected, for the most part, in the writings of Vladimir Beșleăgă, which constitute the research object of the present study.