Spaţiul sacru în poezia lui Vasile Romanciuc [Articol]

Abstract

Articolul de față abordează problematica spațiului sacru în poezia lui V. Romanciuc, pornind, mai întâi, de la definiția oferită sacrului de către M. Eliade și R. Caillois. Folosind dihotomia lui înlăuntru și a lui în afară, propusă de R. Caillois, dar utilizată și de G. Bachelard, a fost realizată o delimitare a spațiului sacru dinlăuntru în trei niveluri situate concentric: casă, sat, țară, care dau un sens profund ființării, reprezentând un reazem existențial. Atunci când aceste spații sacre nu sunt accesibile, acestea pot fi accesate prin intermediul amintirilor/memoriei, devenite spații de depozitare. Totodată, înlăuntrul include și anumiți agenți perturbatori, a căror acțiune este însă anihilată de proximitatea sacralității. În volumele de poezie apărute după 1990, spațiul sacru este transformat într-o lume în descompunere, în surpare, o lume pe dos, care pășește grăbită pe calea desacralizării. This article addresses the issue of sacred space in the poetry of V. Romanciuc, starting, first of all, from the definition of the sacred offered by M. Eliade and R. Caillois. Using the dichotomy of inside and outside, proposed by R. Caillois, but also used by G. Bachelard, a demarcation of the sacred space within into three concentrically situated levels: house, village, country, which give a profound meaning to being, representing an existential grounding. When these sacred spaces are not accessible, they can be accessed through memories/memory, which have become storage spaces. At the same time, the inside also includes certain disruptive agents, whose action is, however, annihilated by the proximity of sacredness. In the volumes of poetry published after 1990, the sacred space is transformed into a world in decay, a world in collapse, a world upside down, a world that is hurriedly walking down the path of desacralization.