ALTERNATIVE ALE PARLAMENTARISMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA. ASPECTE DE ORDIN TEORETIC ȘI PRACTIC

Thumbnail Image

Date

2024

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

CEP USM

Abstract

Parlamentul, exercitând funcția de îmbinare a suveranității poporului cu puterea de stat, indică izvorul real al puterii într-un stat democratic. Astăzi această instituție, în pofida deținerii unor funcții de importanță majoră, precum cea reprezentativă, legislativă și de control asupra executivului, se confruntă cu numeroase provocări ce știrbesc din autoritatea sa de organ suprem reprezentativ și unica autoritate legislativă. Acest studiu scoate în evidență principalele avantaje și dezavantaje ale parlamentarismului autohton și propune soluții pentru consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova în realizarea funcțiilor sale, reformele instituționale şi constituţionale propuse având ca scop diminuarea tendinţelor de personalizare a puterii şi accentuarea tendinţelor de parlamentarizare a vieţii politice.
Parliament, exercising the function of combining the sovereignty of the people with state power, indicates the real source of power in a democratic state. Today this institution, despite holding some functions of major importance, such as representation, legislating and scrutiny over the executive, faces numerous challenges stemming from its authority as the supreme representative body and the only legislative authority. This study highlights the main advantages and disadvantages of domestic parliamentarism and proposes solutions for strengthening the capacities of the Parliament of the Republic of Moldova in carrying out its functions, the proposed institutional and constitutional reforms aimed at reducing the trends of personalization of power and emphasizing the trends of parliamentarization of political life.

Description

CUCIURCA, Doina. Alternative ale parlamentarismului în Republica Moldova. Aspecte de ordin teoretic și practic. Studia Universitatis Moldaviae. Seria Ştiinţe Sociale. 2024, nr. 3(173), pp.51-60. ISSN 1814-3199.

Keywords

parlamentarism, traseism politic, delegare legislativă, reprezentare, parliamentarism, party switching, legislative delegation, representation

Citation

CUCIURCA, Doina. Alternative ale parlamentarismului în Republica Moldova. Aspecte de ordin teoretic și practic. Studia Universitatis Moldaviae. Seria Ştiinţe Sociale. 2024, nr. 3(173), pp.51-60. ISSN 1814-3199.

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By