REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ CA INSTITUȚIE CU EFECT EXTINCTIV DIN PERSPECTIVA CADRULUI LEGAL NAȚIONAL. EFECTELE SENTINȚEI DE ACHITARE CA PRINCIPAL ACT PROCEDURAL

dc.contributor.authorMuntean, Andrei
dc.date.accessioned2021-10-19T09:03:51Z
dc.date.available2021-10-19T09:03:51Z
dc.date.issued2021
dc.description.abstractLa momentul actual, având ca temei legislaţiile penale moderne ale statelor sistemului de drept continental, considerăm valabilă afirmaţia că procedura de reabilitare judecătorească este pornită doar la cererea persoanei care execută pedeapsa şi nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau instituţii. Pe baza cererii depuse, instanţa judecătorească competentă verifică existenţa condiţiilor cerute de lege pentru acordarea reabilitării şi pronunţă o hotărâre în acest sens. Ca şi în cazul reabilitării de drept, pentru acordarea reabilitării judecătoreşti legea prevede condiţii privind condamnarea, termenele de reabilitare, conduita condamnatului etc. Stabilirea condiţiilor pentru acordarea reabilitării reprezintă o garanţie şi pentru condamnat, deoarece, dacă se constată că acestea sunt îndeplinite, instanţa nu poate refuza reabilitarea pe motiv că nu ar fi oportună.en
dc.description.abstractAt present, based on the modern criminal laws of the continental legal system, we consider valid the statement that the judicial rehabilitation procedure is initiated only at the request of the person executing the sentence and cannot be initiated ex officio or at the request of other persons or institutions. On the basis of the submitted application, the competent court verifies the existence of the conditions required by law for the granting of rehabilitation and issues a decision in this regard. As in the case of legal rehabilitation, to grant judicial rehabilitation, the law provides conditions regarding the conviction, the rehabilitation terms, the conduct of the convict, etc. Establishing the conditions for granting rehabilitation is also a guarantee for the convict, because, if it is found that they are met, the court cannot refuse rehabilitation on the grounds that it would not be appropriate.
dc.identifier.citationMUNTEAN, Andrei. Reabilitarea judecătorească ca instituție cu efect extinctiv din perspectiva cadrului legal național. Efectele sentinței de achitare ca principal act procedural. In: Studia Universitatis Moldaviae. Seria Ştiinţe Sociale: Sociologie. Asistență Socială. Drept. Științe Politice. Revistă științifică. 2021, nr. 8(148), pp. 203-208. ISSN 1814-3199.10.5281/zenodo.5113519en
dc.identifier.issn1814-3199
dc.identifier.urihttp://doi.org/10.5281/zenodo.5113519
dc.identifier.urihttps://msuir.usm.md/handle/123456789/4942
dc.language.isoroen
dc.publisherCEP USMen
dc.subjectprincipiu de drepten
dc.subjectprezumţia nevinovăţieien
dc.subjectcondamnareen
dc.subjectarestareen
dc.subjectdrept la apărareen
dc.subjectprinciple of lawen
dc.subjectpresumption of innocenceen
dc.subjectrehabilitation of the personen
dc.subjectcriminal prescriptionen
dc.titleREABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ CA INSTITUȚIE CU EFECT EXTINCTIV DIN PERSPECTIVA CADRULUI LEGAL NAȚIONAL. EFECTELE SENTINȚEI DE ACHITARE CA PRINCIPAL ACT PROCEDURALen
dc.title.alternativeJUDICIAL REHABILITATION AS AN INSTITUTION WITH EXTINCTIVE EFFECT FROM THE PERSPECTIVE OF THE NATIONAL LEGAL FRAMEWORK. EFFECTS OF THE SENTENCE OF ACQUITTAL AS THE MAIN PROCEDURAL ACTen
dc.typeArticleen

Files

Original bundle

Now showing 1 - 1 of 1
Thumbnail Image
Name:
23. p. 203-208.pdf
Size:
655.21 KB
Format:
Adobe Portable Document Format
Description:

License bundle

Now showing 1 - 1 of 1
No Thumbnail Available
Name:
license.txt
Size:
1.71 KB
Format:
Item-specific license agreed upon to submission
Description:

Collections