SUSPENDAREA DECIZIILOR PLENULUI CONSILIULUI CONCURENTEI: ASPECTE PRACTICE

Abstract

Cererea de suspendare a deciziei Plenului Consiliului Concurenței constituie una din posibilitățile întreprinderilor sancționate de Consiliul Concurenţei de a se lipsi temporar de efectele deciziilor până la soluționarea cauzei în fond. În acest sens, autorii pun în lumină soluțiile instanțelor de judecată din perioada anilor 2014-2019 privind procedurile de soluționare a cererilor de suspendare a deciziilor de sancționare, emise de Consiliul Concurenței, și supun cercetării probele admise sau respinse. Cercetarea dată se impune, urmărindu-se trei obiective: 1) promovarea domeniului concurenței care este puțin cunoscut, chiar și pentru majoritatea justițiabililor; 2) evidențierea scopului sancționării prevăzut de Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012, atât pentru a înceta încălcarea legii și a menține concurența pe piața relevantă, cât și pentru a descuraja întreprinderile de a mai practica noi acțiuni anticoncurențiale; 3) necesitatea unificării abordărilor existente ale instanțelor de judecată, fixând cele mai importante dintre ele sau și evidențierii diferențelor din practica judiciară.

The request to suspend the decision of the Competition Council’s Plenum is one of the possibilities of the undertakings sanctioned by the Competition Council to be temporarily deprived of the decisions effects until the case on the merits is solved. In this respect, the authors analyze the court decisions in the years 2014-2019 on the solving procedures of the suspension requests of the sanctioning decisions issued by the Competition Council and subject for the research the admitted or rejected evidence. This research is applied by taking into account three objectives: 1) promoting competition that is less well known, even for the majority of lawyers; 2) highlighting the purpose of sanction provided by the Competition Law no. 183 of 11 July 2012, both to stop the infringement and to maintain competition on the relevant market, as well as to discourage undertakings of practicing new anti-competitive actions; 3) the need to unify the existing court approaches, setting the most important ones and highlighting the differences in judicial practice.