Articolul investighează modalitățile prin care aserțiunea poate fi realizată indirect, utilizând structuri gramaticale non-declarative (interogative, exclamative, imperative). Din perspectivă sintactică și pragmatică, se evidențiază că, în anumite contexte, aceste forme pot dobândi o valoare ilocuționară asertivă, deși nu corespund tiparului afirmativ tradițional. Studiul subliniază importanța contextului în interpretarea acestor enunțuri și relevă necesitatea unei analize pragmatice pentru a surprinde intenția comunicativă reală.
