Postmodernismul, inaugurat la încputul anilor '60, recunoaşte natura traumatizată, alienată a existenţei umane. Într-o societate care se caracterizează prin „acceptarea totală a efemerului, fragmentării, discontinuităţii şi haoticului” [13, p.110], identitatea umană
este decentrată, deconstruită, devalorizată. Principalele coordonate pe care s-a desfăşurat acest proces de postmodernizare a concepţiei despre om sunt: căutarea subiectivităţii individului, psihanaliza
şi teoriile limbajului, hipertehnologizarea societăţii. O analiză
a acestora va arată modul în care a contribuit fiecare la conturarea relativismului antropologic postmodern.