Prin analiza de conținut a operei lui Alexandru Scarlat Sturza se evidențiază o arie de delimitări conceptuale, cum ar
fi cele de factură estetică şi morală. Din multitudinea de idei constatăm că interesul lui Sturza faţă de problemele
estetice şi morale sunt condiţionate de necesitatea punerii în valoare a adevărurilor credinţei. În tratarea şi interpretarea
acestora distinsul gânditor a implementat o manieră propie, prin care a dezvoltat concepțiile cu privire la componența
religioasă a esteticii, inclusiv în ceea ce priveşte raportul dintre ideal şi imitație.