În acest articol sunt abordate unele probleme aparente în aplicarea practică a modelelor factoriale a rentabilităţii capitalului propriu. Investigaţiile noastre demonstrează că problema principală constă în interpretarea influenţei pârghiei financiare (a gradului de îndatorare). Din aplicaţia modelelor factoriale rezultă că cu cât se măreşte pârghia financiară, cu atât este mai ridicată rentabilitatea capitalului propriu. Însă în practica economică, creşterea gradului de îndatorare nu poate contribui permanent la majorarea rentabilităţii capitalului propriu deoarece limita admisă a gradului de îndatorare poate să constituie nu mai mult de 70% din sursele totale. Depăşirea acestui nivel limitează independenţa financiară a întreprinderii ceea ce duce la un risc financiar înalt. Pentru înlăturarea acestor probleme se propune interpretarea cu prudenţă a sensului economic a factorilor care exprimă structura de finanţare (pârghia financiară) a entităţii şi a rolului acestora în identificarea rezervelor de majorare a rentabilităţii capitalului propriu.
