Facultatea de Drept / Faculty of Law
Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/6
Browse
4 results
Search Results
Item Arhitectura juridică ale clauzelor specifice în contractul de franciză(CEP USM, 2024-11-07) Gugulan, EvgheniaApariția contractului de franciză a fost condiționată de globalizarea transnațională și răsfrângerea transfrontalieră ale relațiilor comerciale. În vederea desfășurării unei afaceri de succes, la încheierea contractului de franciză, pe lângă condițiile generale ale încheierii acestuia, urmează a fi respectate un set de reguli, ce au o conotație juridică particulară. La momentul negocierii și redactării unui contract de franciză sunt inserate condiții generale, care au un conținut economic, precum și condițiile financiare ale contractului, termenul pentru care este încheiat, iar acestea vor trebui stabilite în așa fel încât să se poată amortiza investiția realizată de francizat. În acest context, prin cercetarea propusă vom expune particularitățile clauzelor specifice ale contractului de franciză, cu ar fi clauza de confidențialitate, clauza de neconcurență, clauza de exclusivitate teritorială.Item ACŢIUNILE DE CONCURENŢĂ NELOIALĂ ÎN DOMENIUL ON-LINE(2019) Gorincioi, Cornelia; Moraru, Iulian; Cojocaru, VioletaThe article approaches world trends of reorientation of TV and outdoor advertising towards Internet. However, in the process of on-line space occupation, unfair competitors continue to commit unfair competition acts, which are often manifested by inadequate advertising. At the same time, in the article there are elucidated the particularities of unfair competition acts identified in the on-line space, being presented as well the case law of the competition authority from Republic of Moldova. The article contains as well the argumentation of the necessity of the on-line advertising regulation, analyzing the existing law and presenting the data of the World Intellectual Property Organization, which denote a numeric growth of cases of infringement of trademarks right holders in the on-line domain.Item UNELE ASPECTE JURIDICE DE CONSTATARE A ÎNCĂLCĂRII UNUI DREPT LA MARCĂ(2021) Chiroșca, DorianPrezentul articol este pregătit pentru a fi util instanțelor de judecată care aplică legislația în materia de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală. Autorul a abordat unele probleme ce țin de interpretarea legislației cu privire la constatarea faptului încălcării unui drept de proprietate intelectuală, în special în materia dreptului la marcă. Deși există o practică constantă în materia apărării dreptului la marcă prin care instanțele de judecată constată încălcarea dreptului la marcă fără a dispune efectuarea unei expertize, sunt adoptate totuși hotărâri ale instanțelor de judecată în care acțiunea în instanța de judecată este respinsă pe motiv că nu a fost prezentată de către reclamant o expertiză care să confirme că produsele sunt contrafăcute. Invocarea unui temei de a respinge acțiunea pentru lipsa unei expertize este una contradictorie, deoarece instanța de judecată este în drept, ea însăși, să dispună efectuarea unei expertize. Însă problema de care se poate lovi instanța de judecată în această situație ar fi alta, și anume răspunsul la întrebarea: cine urmează să efectueze această expertiză, deoarece persoana cea mai indicată în acest sens ar fi titularul de drepturi?Item ANALIZA TEORETICO-PRACTICĂ A CONFUZIEI CA ACT DE CONCURENȚĂ NELOIALĂ(CEP USM, 2018) Volcinschi, Victor; Gorincioi, CorneliaConcurența este unul dintre cele mai importante elemente care formează baza funcționării unei economii moderne și asigură dezvoltarea relațiilor de piață. În acest proces, fenomenul concurenței și proprietatea industrială interacționează, având drept rezultat asigurarea egalității tuturor subiecților și valorificarea nestingherită a propriei creații intelectuale.Materialul este consacrat unor probleme ce țin de calificarea acțiunilor de concurență neloială, manifestată prin folosirea ilegală a obiectelor proprietății industriale (și nu numai), care creează sau sunt de natură să creeze confuzie în rândurile consumatorilor.