Facultatea de Drept / Faculty of Law

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/6

Browse

Search Results

Now showing 1 - 4 of 4
  • Thumbnail Image
    Item
    DEBIROCRATIZAREA SEGMENTULUI COMUNICAŢIONAL ÎN JUSTIŢIE PRIN ÎNCURAJAREA SPIRITULUI ASOCIATIV AL JUDECĂTORILOR
    (CEP USM, 2022) Creciun, Natalia
    Starea justiţiei naţionale, prin prisma credibilităţii sale publice, nu se încadrează într-o măsură suficientă în dimensiunea valorică a unui stat de drept. Şi dincolo de multiple dificultăţi cu care se confruntă judecătorii individuali şi justiţia, ca sistem, un factor important în configurarea imaginii magistraturii îl reprezintă politică sa comunicaţională. De regulă, aceasta ţine de competenţa Consiliului Justiţiei sau a instanţelor de judecată, prin intermediul unui ofiţer de presă sau al unui purtător de cuvânt. Realitatea naţională denotă faptul că o asemenea formă de comunicare este deficitară, având la bază motive de natură obiectivă şi subiectivă. În atare condiţii, considerăm necesar a găsi soluţii pentru a debirocratiza segmentul comunicaţional în justiţie prin edificarea unui alt fel de sector asociativ – a unei organizaţii non-profit în interiorul magistraturii, care să confere acesteia voce, susţinere şi credibilitate. Studiul este realizat în baza Proiectului „Modernizarea mecanismelor de guvernare axate pe protecţia drepturilor omului” (20.80009.1606.15) în cadrul Laboratorului de Cercetare Ştiinţifică „Drept Public Comparat şi e-Guvernare”, Facultatea de Drept, USM.
  • Thumbnail Image
    Item
    AVOCATURA – INSTITUŢIE A SOCIETĂŢII CIVILE
    (Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, Cahul, 2017) Rusu, Dorel
    ntrînd în contact practic cu orice fenomen social-politic şi socialeconomic, problematica societăţii civile este prezentă aproape în toate domeniile de activitate ale societăţii, avînd tangenţă cu toate sferele vieţii sociale – filosofică, socială, economică, politică, juridică etc. Societatea civilă este unul din cei trei piloni, pe care se bazează societatea democratică şi poate rezolva în mod eficient multe probleme. Desigur, un asemenea deziderat este actual şi pentru noile democraţii. Avocatura este o instituţie de drept independentă a societăţii civile, menită să asigure, pe bază profesională, acordarea de asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum şi al asigurării accesului la înfăptuirea justiţiei. În ştiinţele juridice care studiază activitatea avocaturii, ar trebui de subliniat nu doar importanţa asigurării drepturilor subiective ale individului, dar şi natura juridică privind impactul activităţii avocaturii în societate.
  • Thumbnail Image
    Item
    ROLUL SOCIETĂȚII CIVILE ÎN VALORIFICAREA REFORMEI JUSTIȚIEI
    (CEP USM, 2019) Josanu, Cristina
    Reforma justiției reprezintă una dintre prioritățile politice promovate de Republica Moldova. Realizarea cu succes a acesteia depinde de o serie de factori, în primul rând, de implicarea deplină a reprezentanților instituțiilor din sectorul justiției, de voința fermă a factorilor de decizie, precum și de implicarea reprezentanților societății civile. Cooperarea dintre societatea civilă și instituțiile de drept duce la edificarea unui sector al justiției accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist și responsabil față de societate, care corespunde standardelor europene, asigură supremația legii și respectarea drepturilor omului. Ținând cont de contextul social, politic și juridic actual, în prezentul articol evidențiem rolul societății civile în procesul de valorificare a reformei justiției.
  • Thumbnail Image
    Item
    ROLUL GUVERNULUI ŞI AL SOCIETĂŢII CIVILE ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ
    (CEP USM, 2014) Arnăut, Adriana
    Investigaţia este axată pe colaborarea dintre Guvernul unui stat şi societatea civilă din acel stat, pe aspectul cum poate ea propulsa dezvoltarea durabilă. Autorul abordează implicarea societăţii civile în dezvoltarea durabilă, inclusiv cazul Republicii Moldova. Este analizat faptul cum orice domeniu, inclusiv dezvoltarea durabilă, poate să beneficieze de pe urma implic ării active a cetăţenilor, fie ca persoane fizice sau juridice, fie ca ONG-uri sau grupe de nteres. În vizor este luată implicarea Guvernului în promovarea dezvoltării durabile la nivel naţional sau internaţional. Autorul vine cu propriile propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei şi/sau de aplicare a acesteia în scopul facilitării tranziţiei către dezvoltarea durabilăşi minimizării sacrificiilor necesare din partea populaţiei.