Facultatea de Drept / Faculty of Law

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/6

Browse

Search Results

Now showing 1 - 2 of 2
  • Thumbnail Image
    Item
    SUSPENDAREA DECIZIILOR PLENULUI CONSILIULUI CONCURENŢEI: ASPECTE PRACTICE
    (2019) Băieșu, Aurel; Sedlețchi, Elena
    Cererea de suspendare a deciziei Plenului Consiliului Concurenței constituie una din posibilitățile întreprinderilor sancționate de Consiliul Concurenţei de a se lipsi temporar de efectele deciziilor până la soluționarea cauzei în fond. În acest sens, autorii pun în lumină soluțiile instanțelor de judecată din perioada anilor 2014-2019 privind procedurile de soluționare a cererilor de suspendare a deciziilor de sancționare, emise de Consiliul Concurenței, și supun cercetării probele admise sau respinse. Cercetarea dată se impune, urmărindu-se trei obiective: 1) promovarea domeniului concurenței care este puțin cunoscut, chiar și pentru majoritatea justițiabililor; 2) evidențierea scopului sancționării prevăzut de Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012, atât pentru a înceta încălcarea legii și a menține concurența pe piața relevantă, cât și pentru a descuraja întreprinderile de a mai practica noi acțiuni anticoncurențiale; 3) necesitatea unificării abordărilor existente ale instanțelor de judecată, fixând cele mai importante dintre ele sau și evidențierii diferențelor din practica judiciară.
  • Thumbnail Image
    Item
    SUSPENDAREA DECIZIILOR PLENULUI CONSILIULUI CONCURENŢEI: ASPECTE PRACTICE
    (Institutul Naţional al Justiţiei, 2019) Băieșu, Aurel; Sedlețchi, Elena