In articol sunt scoase în relief principalele repere conceptuale ce se ataşează problematicii privind riscul contractual.
Este fundamentată teza, potrivit căreia riscul apare ca un factor extern care tulbură echilibrul contractual anticipat la
momentul încheierii acestuia de către părţile contractante. De asemena, se menţionează că angrenajul pe care îl poate
pune în mişcare riscul în dreptul privat, plecând de la polisemantismul său şi ţinându-se cont de potenţialul acestuia încă
neexplorat, ar putea transforma ideea de risc într-un piedestal al întregii arhitecturi a dreptului civil. Nu în ultimul rând,
este formulată concluzia, potrivit căreia şi contractelor translative li se aplică regula res perit debitori, cu corectivul că
obligaţia de predare a fost considerată o obligaţie instrumentală, cu o pondere neglijabilă în ecuaţia riscurilor.
