Specializarea judecătorilor este privită ca un imperativ al timpului, deoarece justiţiabilii îşi doresc ca litigiile lor să fie soluţionate cu celeritate şi profesionalism pentru a limita la maximum riscul de erori judiciare. Analiza legislaţiei din România şi din Republica Moldova demonstrează că dispoziţiile legale cu privire la specializarea instanţelor și/sau a judecătorilor în domeniul insolvabilităţii lasă de dorit. Deşi o specializare îngustă a judecătorilor ar impune cheltuieli mari, totuşi ajungem la concluzia că o reducere a numărului categoriilor de dosare, aflate în procedura aceluiaşi judecător, ori atribuirea doar a unor categorii de dosare ar contribui la îmbunătăţirea actului de justiţie în domeniul insolvabilităţii.
