Facultatea de Drept / Faculty of Law

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/6

Browse

Search Results

Now showing 1 - 1 of 1
  • Thumbnail Image
    Item
    Studiu empiric privind respectarea demnității umane
    (CEP USM, 2024) Cristea, Daniel; Calendari, Dumitru
    Chiar dacă sistemul juridic are o reglementare clară privind desfășurarea procesului penal, în aplicarea căruia trebuie respectat principiul demnității umane, nu putem spune că nu poate fi sau nu a fost încălcat acest principiu al demnității umane. Neajunsurile legislative trebuiesc înlăturate să nu existe posibilitatea de a se profita (abuz al autorității). Pot fi considerate vicii fundamentale care pot afecta hotărârile instanțelor. Examinarea și analiza cadrului normativ va fi prezentat în scopul respectării și implementării unor garanții procedurale de protecție și respectare a demnității umane în cadrul procedeelor probatorii. Astfel spus, rezultatul cercetării rezidă, pe de o parte, în sistematizarea lucrărilor din domeniu și a legilor în vigoare, cu scoaterea în evidență a celor mai importante idei care se referă la obiectul de studiu dar, totodată, și o încercare de analiză a aspectelor pozitive și criticabile ale acestora, formularea unor idei proprii referitoare la respectarea principiului demnității umane. Pe de altă parte, sunt abordate aspecte practice ale încălcării principiului demnității umane în scopul reliefării particularităților acestuia în practică, organelor de drept. Studiul realizat să permită astfel a se stabili direcțiile şi tendințele politicii procesual-penale promovate pe linia asigurării și realizării dreptului la respectarea principiului demnității umane.