Principiul legalităţii incriminării reprezintă o garanţie împotriva arbitariului în materie penală, specificul căruia rezidă în posibilitatea individului de a prevedea de la bun început consecinţele ce vor decurge din nerespectarea preceptului normei de incriminare. De aceea, legiuitorul trebuie să fie precaut la definirea unei infracţiuni, astfel încât destinatarul şi beneficiarul normei de incriminare să prevadă cu un grad de exactitate rezonabil limitele interzisului în plan juridico-penal. Întrucât utilizarea unor semne estimative în textul legii penale reclamă o polemică privind in suficienţa preciziei incriminării, în prezentul demers ştiinţific ne-am orientat eforturile spre a determina dacă, nu cumva, la descrierea actelor de diversiune
legiuitorul basarabean şi cel român nu au respectat previzibilitatea legii penale. Aceasta deoarece atât în dispoziţia art.343 CP RM, cât şi în cea de la art.163 CP al României, se operează cu conţinuturi generalităţi.
