Orice comportament al subiecților participanți la raporturile juridice civile manifestat în tandem cu principiul bunei-credințe, duce spre asigurarea unei vieți juridice eficiente și echitabile. Dimpotrivă, abaterea acestora de la standardul de conduită stabilit de legiuitor prin sfidarea principiului de bună-credință, duce la o minimalizare a posibilităților de exercitare corespunzătoare a drepturilor civile. Impactul respectiv fiind determinat de greutatea principiului bunei-credințe în dreptul privat. Este natural ca fiecare persoană să se îngrijească, în primul rând, de propriul interes egoist. Totuși, în raporturile juridice civile acest egoism poate împinge persoana ținută să execute o obligație (debitorul), să încalce standardul de conduită de bună-credință, dintr-o temere disperată de eșec sau din dorința de a evita o daună patrimonială. Evident, un asemenea scenariu prezintă consecințe negative pentru persoana îndreptățită să primească executarea obligației (creditorul).
