În 1951 a fost semnat tratatul de la Paris, al cărui scop a urmărit ca şase țări care fuseseră anterior în război să colaboreze pentru atingerea unor țeluri comune. Tratatele ulterioare au ajuns la un acord cu privire la noi domenii de cooperare sau au fost menite să îmbunătățească funcționarea instituțiilor UE, pe măsură ce numărul țărilor membre ale UE a crescut de la 6 la 27. De exemplu, politica agricolă a fost introdusă prin Tratatul de înființare a Comunității Economice Europene, iar Tratatul de la Nisa a reformat structura instituțională a UE. Atunci când urmează să se elaboreze un nou tratat sau să se aducă modificări unui tratat în vigoare, se convoacă o Conferință interguvernamentală, în cadrul căreia se reunesc guvernele statelor membre. Parlamentul este consultat şi îşi dă avizul asupra tratatului, pe măsură ce acesta prinde contur şi este elaborat.
