Formarea și consolidarea suportului juridico-legal de funcționare a Uniunii Europene [Articol]

Abstract

În 1951 a fost semnat tratatul de la Paris, al cărui scop a urmărit ca şase țări care fuseseră anterior în război să colaboreze pentru atingerea unor țeluri comune. Tratatele ulterioare au ajuns la un acord cu privire la noi domenii de cooperare sau au fost menite să îmbunătățească funcționarea instituțiilor UE, pe măsură ce numărul țărilor membre ale UE a crescut de la 6 la 27. De exemplu, politica agricolă a fost introdusă prin Tratatul de înființare a Comunității Economice Europene, iar Tratatul de la Nisa a reformat structura instituțională a UE. Atunci când urmează să se elaboreze un nou tratat sau să se aducă modificări unui tratat în vigoare, se convoacă o Conferință interguvernamentală, în cadrul căreia se reunesc guvernele statelor membre. Parlamentul este consultat şi îşi dă avizul asupra tratatului, pe măsură ce acesta prinde contur şi este elaborat. In 1951 was signed the Paris treaty, with the aim to bring together six countries that had previously been at war to achieve common goals. Subsequent treaties have agreed on new areas of cooperation or have been designed to improve the functioning of the EU institutions as the number of EU member states has increased from 6 to 27. For example, agricultural policy was introduced by the Treaty establishing the European Economic Community, and the Treaty of Nice reformed the EU’s institutional structure. When a new treaty is to be drawn up or an existing treaty is to be amended, an Intergovernmental Conference is convened, bringing together the governments of the member states. Parliament is consulted and gives its opinion on the treaty as it is being shaped and drafted.