4. Publicaţii didactice şi metodice
Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/106
Browse
Item APLICAREA METODELOR SPECTRALE ÎN ANALIZA COMPUŞILOR CHIMICI: PROBLEMAR.(CEP USM, 2017) Cotovaia, Aliona; Gladchi, VioricaLucrarea de faţă a fost concepută şi realizată în conformitate cu programa cursurilor şi a curriculumului universitar pentru studenţii ce studiază metodele spectroscopice moderne aplicate în analiza calitativă, cantitativă şi structurală a combinaţiilor chimice. Volumul problemarului inserează ciclul de lucrări practice din cadrul cursurilor de „Spectroscopie în chimia organic㔺i „Metode fizice de cercetare”, care fac parte din programele de studii la toate specialităţile de la Facultateade Chimie şi Tehnologie Chimică.Item TEHNOLOGIE CHIMICĂ ORGANICĂ: NOTE DE CURS(CEP USM, 2023) Gladchi, VioricaTehnologia chimică organică (TCO) reprezintă o parte componentă importantă la formarea specialistului în domeniul tehnologiilor chimice. În cadrul disciplinei se studiază procedee de valorificare a surselor de materie primă – ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunilor, surselor de natură animală şi vegetală – ceea ce este extrem de important în cazul deficitului de resurse naturale la nivel național, regional și global.