Browsing by Author "Neagu, Cornelia"
Now showing 1 - 1 of 1
- Results Per Page
- Sort Options
Item Politici europene de conformare a sectorului mineritului cărbunelui la contextul economic și politic internațional [Articol](CEP USM, 2025) Neagu, Cornelia; Sima, CristianÎn condițiile economice actuale sectorul minier prezintă o importanță deosebită prin contribuția sa la asigurarea securității energetice, a bazei de materii prime necesare industriei, la crearea produsului intern brut, în general. Reducerea sau încetarea activității de extracție și valorificare a acestor resurse, este în general, atribuită epuizării resurselor minerale, reducerii rentabilității exploatării lor sau din motive ce țin de conservarea resurselor în scopul valorificării acestora de către generațiile viitoare. Alături de aceste aspecte tot mai mult își pun amprenta asupra perspectivelor exploatării resurselor miniere, factori limitativi, de constrângere ce țin de realitățile prezente ale contextului economic și politic internațional. Poate fi vorba fie de obligativitatea conformării unor prevederi legislative agreate odată cu aderarea țărilor la Uniunea Europeană (de ex. legislația de mediu, angajamente privind ponderea utilizării cărbunelui etc.), redimensionarea activității ca urmare a pandemiei Covid-19, precum și necesitatea revenirii bruște asupra unor decizii cu privire la aprovizionarea cu resurse energetice vitale în scopul asigurării securității și independenței energetice, odată cu declanșarea conflictului militar în Ucraina. Totodată, o deosebită importanță o au factorii favorizanți, ce impulsionează dezvoltarea activității miniere, și care reprezintă oportunități de a căror valorificare depinde posibilitatea dezvoltării sectorului, orizontul de timp și caracteristicile acestei evoluții. Prin urmare, scopul prezentului studiu a fost să identifice tendințele piețelor și să determine înțelegerea influențelor pe care diferiți factori (economici, politici sau sanitari), permanenți sau conjuncturali, interni sau internaționali, le pot exercita asupra extinderii sau reducerii activității miniere în domeniul cărbunilor din România.