Browsing by Author "Lozovanu, Ecaterina"

Now showing 1 - 3 of 3

PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII ȘTIINȚEI ÎN SOCIETATEA CUNOAȘTERII
(CEP USM, 2020) Lozovanu, Ecaterina
Lumea nu a fost niciodată atât de deschisă pentru cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică ca în prezent și nici competența umană nu a mai evoluat atât de rapid spre direcții care nu erau apreciate anterior. Ritmul descoperirilor este mai accelerat, deși există domenii științifice în cadrul cărora obiectivele se realizează mai lent și cu eforturi colective considerabile. Cu toate acestea, constatăm că succesele obținute în domeniul științei au avut un impact enorm asupra mentalității oamenilor și ca o consecință au format convingerea ce reflectă știința ca factor dominant în societatea contemporană. O reflecție filosofică asupra procesului de dezvoltare a științei relevă faptul că timp îndelungat științele fizice au fost dominante, iar în ultimii ani asistăm la o dezvoltare fulminantă a biologiei (geneticii), care are nu doar implicații economice, ci și implicații etice de o importanță majoră. Totodată, societatea contemporană a informației și cunoașterii atestă factori indicativi ai unui fenomen inedit numit știința integrativă. Aceasta se proiectează la frontiera integratoare ale domeniului astrofizic, care îmbină procese de constituire a universului ca sistem cuantic (procese ce se plasează dincolo de teoria mecanicii cuantice, dar și de teoria superstrungurilor) și a proceselor vieții, minții și conștiinței. Știința integratoare propune o nouă înțelegere a realității, chiar și a aceleia considerată astăzi pur structurală. Sperăm că teoriile științei integrative vor reflecta asupra realității care include Conștiința ca factor fundamental al Existenței.
REFLECȚII ASUPRA UNOR ASPECTE ALE FILOSOFIEI CONTEMPORANE
(CEP USM, 2022) Lozovanu, Ecaterina
O privire de ansamblu asupra gândirii filosofice contemporane ne-ar relata un tablou pestriț de orientări cu o diversitate de contraste și contradicții care s-au accentuat în așa măsură, încât gânditorii nu se mai mulțumesc să argumenteze unii împotriva celorlalți, așa cum o făceau altă dată, ci merg mai departe, ajungând să susțină că ceea ce fac alții nu mai este filosofie. Privirea de la distanță asupra filosofiei ne dă posibilitatea să desprindem câteva moduri de a regândi un șir de probleme și de a repera un număr mai redus de răspunsuri posibile. Este știut lucru, că filosofia fără „filosofare” nu are sens, de aceea orice abordare a filosofiei implică efortul intelectual al dezbaterilor și deci al exercitării active a rațiunii și libertății. La etapa actuală, filosofia s-a sustras uneia din sarcinile sale și nu a reflectat cu suficientă profunzime și nici cu suficientă precizie asupra progresului științei și tehnicii. Ea nu i-a ajutat pe contemporanii noștri, fie datorită aroganței sau a unui complex de inferioritate, să devină conștienți de nivelul spiritual și cultural, de progresul care le-a transformat universul și societățile, în așa fel încât acesta să fie înțeles și asimilat. În schimb, s-au dezvoltat diverse științe umane și sociale, care au ca obiect omul. Nu omul ca simplu fragment al naturii, ci omul subiect și obiect al istoriei, care contribuie la determinarea formei societății, care are o conștiință de sine, care se știe muritor, reflectează la soarta și menirea lui.
SPECIFICUL DEZVOLTĂRII ȘTIINȚEI ȘI TIPURILE DE RAȚIONALITATE ȘTIINȚIFICĂ
(CEP USM, 2019) Lozovanu, Ecaterina
Cercetarea constată faptul că în dinamica cunoștințelor științifice un rol deosebit au etapele de dezvoltare, legate de reformarea strategiilor de cercetare, dictate de modificările fundamentelor filosofice ale științei. Aceste etape au căpătat numele de revoluții științifice. Fiecărei etape îi corespund anumite norme și idealuri care asigură constituirea tabloului științific al lumii – element esențial în structura concepției științifice. Descoperirea noilor tipuri de obiecte, care nu-și găsesc explicare în cadrul tablourilor științifice existente, impune schimbarea metodelor de cercetare și o nouă viziune a realității. Acestea duc spre reformarea radicală a științei și constituirea noilor tipuri de raționalitate științifică, care, la etapa contemporană, impun includerea factorilor axiologici în componența tezelor de explicare.