Poland’s perspective on anglo-french security arrangements for Romania (april-august 1939)

Abstract

The study analyzes the diplomatic dynamics surrounding Romanian-Polish relations and British-French guarantees to Romania in 1939, as Europe approached World War II. Poland was hesitant to include Romania in the broader Anglo-French security architecture, fearing this might push Hungary further into Germany’s sphere of influence. Despite British and French efforts to forge a stronger military alliance between Poland and Romania, these initiatives largely failed. Poland’s foreign minister, Józef Beck, argued against formal security guarantees for Romania, citing concerns about maintaining good relations with Hungary and the weakness of Romania’s military. Additionally, Beck believed that Poland did not need to be bound by additional obligations, as its focus was on its own security. Romanian officials, led by Foreign Minister Grigore Gafencu, initially supported a westward reorientation of their alliance but hesitated to provoke Germany. Despite discussions about transforming the Romanian-Polish alliance into a broader defense pact against all aggressors (erga omnes), no concrete actions were taken. Both Romania and Poland were reluctant to commit to mutual defense against Germany, leading to the collapse of Western efforts to establish a stronger security framework in Eastern Europe. The failure to implement this strategy contributed to the vulnerabilities both nations faced in the early stages of the war. Studiul analizează dinamica legăturii dintre relațiile româno-polone, pe de o parte, și garanțiile anglo-franceze acordate României în 1939, pe măsură ce Europa se apropia de al Doilea Război Mondial. Polonia a ezitat să includă România în arhitectura de securitate anglo-franceză, temându-se că acest lucru ar putea împinge Ungaria și mai mult în sfera de influență a Germaniei. În ciuda eforturilor britanice și franceze de a consolida o alianță militară între Polonia și România, aceste inițiative au eșuat în mare parte. Ministrul polonez de externe, Józef Beck, s-a opus acordării unor garanții formale de securitate pentru România, invocând necesitatea de a menține bunele relații cu Ungaria și slăbiciunea armatei române. De asemenea, Beck considera că Polonia nu avea nevoie de noi obligații suplimentare, din perspectiva intereselor sale naționale. Oficialii români, conduși de ministrul de externe Grigore Gafencu, au susținut inițial reorientarea alianței cu Polonia către Vest, dar au ezitat să provoace Germania. Deși au existat discuții despre transformarea alianței româno-poloneze într-un pact de apărare mai larg împotriva tuturor agresorilor (erga omnes), nu s-au luat măsuri concrete. Atât România, cât și Polonia au fost reticente să își asume angajamente reciproce de apărare împotriva Germaniei, ceea ce a dus la eșecul eforturilor occidentale de a stabili un cadru de securitate mai puternic în Europa de Est. Eșecul implementării acestei strategii a contribuit la vulnerabilitățile cu care cele două națiuni s-au confruntat în primele etape ale războiului.