Arhitectura instituţională şi mecanismele operaţionale ale politicii externe a UE: competenţe, procese decizionale şi guvernanta multi-nivel [Articol]

Abstract

Articolul investighează transformarea politicii externe a Uniunii Europene (UE) dintr-un proiect inițial economic într-o arhitectură politico-juridică multi-nivel, capabilă să gestioneze crize şi să proiecteze valori la scară globală. Bazat pe analiza normativă a tratatelor de la Roma (1957) la Lisabona (2009), pe jurisprudența Curții de Justiție a UE şi pe literatura specializată, studiul utilizează metode comparative, sistemice şi de exegeză juridică pentru a explica extinderea competenţelor externe. Rezultatele evidenţiază rolurile complementare ale instituţiilor: Consiliul European trasează orientarea strategică; Consiliul UE mediază interesele naţionale prin vot cu dublă majoritate; Comisia garantează iniţiativa legislativă şi supravegherea executivă; Parlamentul adaugă legitimitate democratică; Curtea asigură supremaţia juridică; SEAE conferă dimensiunea diplomatic-operaţională. Deşi această guvernanță multi-nivel a consolidat coerenţa externă, studiul semnalează limitele impuse de divergențele statelor membre şi ascensiunea curentelor eurosceptice. Concluzia subliniază că eficienţa viitoare a UE ca actor global depinde de menţinerea unui echilibru între integrarea supranaţională şi legitimitatea interguvernamentală, de întărirea capacităţilor SEAE şi de o comunicare strategică orientată spre cetăţeni, esenţială pentru susţinerea sprijinului public într-un mediu internaţional tot mai fragmentat. Articolul este elaborat în cadrul implementării proiectului Jean Monnet Chair „EU’s role in the emerging international system” (EUREIS), nr. 101126798. This article traces the evolution of the European Union’s (EU) foreign policy from its economic origins to a multi-layered political and legal architecture able to manage crises and project values worldwide. Drawing on a normative analysis of the founding treaties—from Rome (1957) to Lisbon (2009)—relevant case law of the Court of Justice of the EU, and a systematic review of scholarly literature, the study combines comparative, systemic and legal-exegetic methods to elucidate the progressive expansion of external competences. Findings highlight the complementary roles of the main institutions: the European Council provides strategic direction; the Council of the EU balances national interests via double-majority voting; the Commission ensures legislative initiative and executive oversight; the European Parliament supplies democratic legitimacy; the Court safeguards legal supremacy; while the European External Action Service (EEAS) delivers the diplomatic and operational dimension. Although this multi-level governance has enhanced external coherence, persistent divergences among member states and the rise of Eurosceptic forces still constrain unified action. The article concludes that the EU’s future effectiveness as a global actor hinges on sustaining a delicate balance between supranational integration and intergovernmental legitimacy, strengthening EEAS capabilities, and deploying citizen-centred strategic communication in an increasingly fragmented international environment. The article has been prepared within the framework of the implementation of the Jean Monnet Chair project “EU’s Role in the Emerging International System” (EUREIS), No. 101126798.