Asimilarea de către elevi a valorilor moral-religioase prin utilizarea pildelor mântuitorului și a fabulelor culte în contextul modelului-pilot „PILDA” [Articol]

No Thumbnail Available

Date

2025

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

CEP USM

Abstract

Implementarea unui program educațional săptămânal intitulat PILDA a vizat integrarea pildelor biblice și a fabulelor culte în cadrul orelor de religie și limba română, precum și implicarea elevilor în activități extrașcolare, pentru dezvoltarea comportamentului moral-religios al acestora. Programul a implicat 120 de elevi din ciclul gimnazial, de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna”, folosind metode interactive, precum analiza grafică, lectura, dezbaterea și aplicarea practică. Rezultatele au indicat o creștere semnificativă a interesului pentru educația moral-religioasă, îmbunătățirea cunoștințelor biblice, aprofundarea relației cu semenii, familia și Biserica, precum și adoptarea unor comportamente empatice și responsabile.
Implementation of a weekly educational program entitled PILDA aimed at the integration of biblical parables and cult fables within the religion and Romanian language classes, as well as the involvement of students in extracurricular activities for the development of their moral-religious behavior. The program involved 120 secondary school students from the “Oltea Doamna” Technological High School, using interactive methods such as graphic analysis, reading, debate and practical application. The results indicated a significant increase in interest in moral-religious education, improving biblical knowledge, deepening the relationship with peers, family and the Church, as well as adopting empathetic and responsible behaviors.

Description

Keywords

educație moral-religioasă, pilde, fabule, program educațional, moral-religious education, parables, fables, educational program

Citation

DĂSCĂLESCU, Adrian-Florentin. Asimilarea de către elevi a valorilor moral-religioase prin utilizarea pildelor mântuitorului și a fabulelor culte în contextul modelului-pilot „PILDA”. Studia Universitatis Moldaviae. Seria Ştiinţe ale Educației, 2025, nr. 5(185), pp. 124-130. ISSN 1857-2103. Disponibil: https://doi.org/10.59295/sum5(185)2025_14

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By