ESENȚELE VALORICE ALE EDUCAȚIEI CULTIVATE ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
Date
2023
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
Print-Caro
Abstract
În articolul dat am elucidat, prin prisma operelor literare,
câteva din valorile general-umane, culturale, etice și morale, determinând
astfel contribuția lor majoră în valorificarea trăsăturilor definitorii în edu-
carea generațiilor de elevi. Acestea scot în evidență adevărate calități și
comportamente ale personajelor, determinând astfel valoarea contextului reflectat, ca element comun prin conturarea unor trăsături distincte.
Așadar, valorile general-umane sunt fundamentale şi necesare, deoarece
servesc drept referinţă pentru a şti ce este bine şi ce este greşit. Autorii de
referință pe care i-am abordat sunt: Petre Ispirescu, Ion Creangă, Ioan
Slavici, George Călinescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, cei care au revigorat prin creațiile lor adevărate valori, contribuind astfel la relevarea
unui stil autentic și original, mai dinamic și unic în evoluția literaturii
române.
In the given article, I elucidated, through the prism of literary works, some of the general human, cultural, ethical and moral values, thus determining their major contribution in the valorization of the defining traits in educating generations of students. They bring out the true qualities and behaviors of the characters, consequently determining the value of the reflected context, as a common element by outlining distinct features. Therefore, general human values are fundamental and necessary be- cause they serve as a reference to differentiate between right and wrong. The reference authors I approached are: Petre Ispirescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, George Călinescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, those who revived true values through their creations, thus contributing to the revelation of an authentic and original style, more dynamic and unique in the evolution of Romanian literature.

Description
RUSU, Irina. Esențele valorice ale educației cultivate în literatura română. In: Securitatea umană și socială în statul democratic: conferința științifico-practică internațională 27 octombrie 2023, Chişinău. Chişinău: Print-Caro, 2023, pp. 450-460.
Keywords
valoare, axiologie, valori umane, value, axiology
Citation