Psihologia managerială. Suport de curs
Loading...
Date
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
Editura USM
Abstract
Psihologia managerială este orientată spre studierea problemelor general-teoretice şi metodologice specifice activităţii managerilor din diverse domenii. Scopul primordial al disciplinei este de a evidenţia aspectele psihologice ale conducerii şi ale celui care îşi asumă sau este învestit cu funcţii de conducere. Conţinutul cursului se referă la o serie de activităţi care ţin de managementul tradiţional într-o instituție de învățământ: planificarea, organizarea, luarea de decizii, verificarea; administrarea şi conducerea resurselor umane (motivarea, îndrumarea, soluţionarea conflictelor, perfecţionarea şi instruirea personalului din subordine); stabilirea şi întreţinerea relaţiilor cu persoane din interiorul şi din exteriorul organizaţiei.
Acest curs este destinat masteranzilor din cadrul programului Management educațional, care vor activa în diverse instituții de învățământ şi care sunt obligaţi să cunoască cadrul teoretic şi metodologic al psihologiei manageriale. Această disciplină se concentrează pe înțelegerea comportamentului uman în contextul organizațional și pe dezvoltarea abilităților de management.
Description
Keywords
Citation
POTÂNG, Angela. Psihologia managerială. Suport de curs. Chişinău: Editura USM, 2024. ISBN 978-9975-62-661-3.