Reflecții asupra impactului avut de dictatul de la Viena și pactul Ribbentrop-Molotov asupra relațiilor anglo-sovietice (1941-1944) [Articol]

Abstract

Articolul examinează schimbarea poziției britanice față de anexările sovietice din Estul Europei între 1941 și 1944. După Pactul Ribbentrop-Molotov și Dictatul de la Viena, Londra a refuzat să le legitimeze, invocând principiile Cartei Atlantice. Intrarea URSS în război a forțat însă o apropiere, deși Marea Britanie și SUA s-au opus recunoașterii frontierelor impuse de Stalin, tratatul din 1942 a consfințit tacit influența sovietică. Până în 1944, Churchill a acceptat împărțirea sferelor de influență, cedând rolului predominant al URSS în România. Studiul evidențiază trecerea de la opoziția principială la acceptarea pragmatică a realpolitik-ului și a dominației sovietice în regiune.

Between 1941 and 1944, Britain shifted from refusing to endorse Soviet annexations in Eastern Europe to tacitly accepting them. Initially London rejected recognition of Bessarabia and the Baltic states, citing principles later codified in the Atlantic Charter. Germany’s June 1941 attack made the USSR a vital ally, softening British policy. Sir Stafford Cripps’s 1940–41 overtures failed because Stalin demanded post-war predominance in Romania and Finland. In 1941–42 talks led by Anthony Eden, Moscow repeated these terms; Washington objected, so the 1942 Anglo-Soviet Treaty avoided explicit border recognition while implying Soviet primacy. By 1944, Churchill’s “percentages agreement” conceded predominant Soviet influence in Romania. The arc is one from principled non-recognition to pragmatic realpolitik, reflecting Britain’s dwindling leverage and the USSR’s rising power in shaping post-war Europe.