ROLUL REFLECȚIEI DESPRE FINITUDINEA VIEȚII PENTRU EDUCAȚIE ȘI MORALĂ

Abstract

Pentru Heidegger moartea se prezintă ca posibilitate a Dasein-ului de a fi în mod propriu, posibilitate necondiţionată certă şi astfel nedeterminată, dar şi insurmontabilă ce se manifestă în angoasă și pune omul în condiţia de a se decide pentru o existenţă autentică. Concluzia principală care se impune de la sine, datorită lui Heidegger este, că moartea a devenit o problemă fenomenologică, iar analitica heideggeriană a morţii rămâne centrul indiscutabil al istoriei conceptului fenomenologic de moarte. Heidegger poate fi considerat, în mod legitim drept instauratorul problemei morţii în cadrul preocupărilor fenomenologice, aducând în centru atenţiei discursului existenţa febrilă, situată, finită, aflată în orizontul sfârşitului. Aşa cum spunea Kant, proiectul uman moral nu constă în a ajunge să fim fericiţi, ci a deveni demni de fericire, putem să schimbăm puţin registrul şi să spunem că proiectul uman nu rezidă în a deveni nemuritori, ci în a trăi ca şi cum am merita nemurirea. Martin Heidegger a deschis, în acest secol, cea mai atrăgătoare perspectivă pentru gândire şi, asemeni unui vulcan, a spart crusta unei tradiţii încremenite şi închistate, făcând să tâşnească şi să iasă la iveală originarul. Implicațiile pentru educație și morală sunt extrem de actuale în aceste condiții de război în Europa.For Heidegger, death presents itself as the possibility of Dasein to be in its own way, a definite unconditional possibility and thus indeterminate, but also insurmountable which manifests itself in anguish and puts man in the condition to decide for an authentic existence. The main conclusion that is self-evident, thanks to Heidegger, is that death has become a phenomenological problem, and the Heideggerian analysis of death remains the indisputable center of the history of the phenomenological concept of death. Heidegger can legitimately be considered as the founder of the problem of death within the framework of phenomenological concerns, bringing to the center of attention the feverish existence, situated, finite, on the horizon of the end. As Kant said, the moral human project does not consist in becoming happy, but in becoming worthy of happiness, we can change the register a little and say that the human project does not consist in becoming immortal, but in living as if we have deserves immortality. Martin Heidegger opened, in this century, the most attractive perspective for thought and, like a volcano, broke the crust of a frozen and closed tradition, causing the original to gush forth and emerge. The implications for education and morale are extremely topical under these wartime conditions in Europe.