Facultatea Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială / Faculty of Psychology, Educational Sciences, Sociology and Social Work

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/13

Browse

Search Results

Now showing 1 - 10 of 341

Monitorizarea copiilor în situație vulnerabilă: aspecte asistențiale [Articol]
(CEP USM, 2022) Coroban, Cristina
Monitorizarea este un proces de colectare de rutină a informațiilor despre toate aspectele care implica procesul monitorizat. A monitoriza înseamnă a verifica modul în care evoluează situația după o intervenție asistențială printr-un proces de observație sistematică și intenționată. În acest articol autoarea relatează despre procesul de monitorizare a copiilor aflați în perioada de post-plasament, copii care au fost reintegrați în familia biologică sau extinsă. În acest sens, se face referire la instrumentele de monitorizare utilizate, care au fost dezvoltate prin proiectul De la Vulnerabilitate la Incluziune, susținut financiar de Fundația pentru copii Pestalozzi din Elveția și implementat în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2022.
DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE LA COPIII
(CEP USM, 2022) Moisei, Maria
„Gândiţi critic şi nu memoraţi doar ceea ce vor alţii să gândiţi”. Neale Donald wWalschDezvoltarea gândirii critice la copii constituie un obiectiv important, de tip formativ și se realizează prin folosirea cu precădere a unor strategii interactive care îi scot pe copii din ipostaza de obiect al formării și îi transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria formare. A gândi critic înseamnă a fi curios, a pune întrebări, a căuta răspunsuri, a căuta cauze și implicații, a găsi alternative la atitudini deja fixate, a adopta o poziție pe baza unei întemeieri argumentate și a analiza logic argumentele celorlalți. Este un proces activ care îl face pe cel care învață să dețină controlul asupra informației, interogând-o, reconfigurând-o, adaptând-o sau respingând-o. Este evident că o asemenea capacitate nu se dezvoltă de la sine, ci ea trebuie exersată și încurajată într-un mediu de învățare propice. Învățarea deprinderilor de gândire critică se realizează eficient când se abordează în acest fel cunoștințele noi. Gândirea critică îşi demonstrează utilitatea atunci când avem nevoie de idei noi, de soluţii în rezolvarea problemelor ivite pentru a obţine ceva, a scăpa de ceva sau pentru a ne da seama ce vrem. Învățământul actual cere centrarea pe copil, și în acest fel utilizarea metodelor interactive de predare-învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ și presupune o nouă abordare a educaţiei, prin promovarea de metode didactice interactive. Cadru didactic va folosi metodele şi tehnicile de predare-învăţare menite să stimuleze gândirea critică a copiilor.
METODELE EMPIRICE/TEORETICE ÎN ȘTIINȚELE SOCIO-UMANE
(CEP USM, 2022) Florescu, Emanuel
Studiile de specialitate susțin ipoteza că nu toate metodele de cercetare sunt potrivite pentru orice fel de cercetare științifică. Metodele empirice sunt opuse celor teoretice, astfel încât fiecare dintre ele are aria și specificul ei în metodologia științelor socio-umane. Ponderea metodelor de tip empiric ori teoretic este dată de relevanța și pertinența sau utilitatea lor într-o anumită știință socio-umană. De exemplu, metodele folosite în istorie sau sociologie nu sunt pertinente în filosofie. Concluzia este că natura cercetării științifice determină tipul de metodă folosită. O implicație particulară a acestei concluzii generale este că în cercetarea filosofică, care mă interesează în mod special, nu sunt adecvate metodele empirice, întrucât tipul acestei cercetări este unul teoretic și speculativ. În schimb, ele se aplică mai reușit în științele socio-umane, care operează cu date factuale, ca istoria sau sociologia. Important este ca metodele folosite să contribuie la dezvoltarea gândirii critice, ce reprezintă un factor esențial în educația modernă.
UNIVERSUL VALORIC – CARTEA DE VIZITĂ A UNEI PERSOANE
(CEP USM, 2022) Cazacu, Ala
Când ne punem prima data întrebarea cum putem defini ființa drept categorie filosofică și deținătoare de valori, trebuie să menționăm faptul că problema omului ca creație unică a Universului aparține problemelor filosofice „eterne”, întrucât orice tradiție filosofică se bazează pe relația dintre om și universul său valoric. Omul în sine este o valoare supremă. Dar pentru a înțelege bine acest lucru, trebuie să descifrăm noțiunea de valoare. Valorile umane sunt principiile, convingerile și credințele interne pe care oamenii le adoptă și le urmăresc în activitățile lor zilnice. Ele alcătuiesc un set de măsuri și comportamente consecvente pe care oamenii aleg să le urmeze și să le aplice în practică. Zilnic fiecare persoană este antrenată în jocul social și în fața ei apare o listă de sarcini care trebuie îndeplinite corect, așa cum cere legea conviețuirii. Regulile jocului se schimbă des, persoana trebuie să se adapteze acestor schimbări. În acest caz, valorile pe care le deține sunt foarte importante. Dar, ca oameni ai epocii moderne, e prea puțin să fim moștenitori și asimilatori de valori. Ne mai lipsește ceva. Dar oare ce?... Omul modern trebuie să fie și creator de valori. Dar ce ar însemna creator de valori în viziunea fiecăruia? Din momentul în care fiecare valoare implică obiecte și aprecieri, omul, ca subiect principal al acestor aprecieri, este înzestrat cu potențialul necesar de a analiza și evalua, de a lua decizii cu privire la unele sau alte aspecte ale lumii. Valorile sunt: Frumosul, Binele, Credința, Adevărul, Dragostea, Creativitatea, Dorul.
SENTIMENTELE, ÎNTRE RAȚIONAL ȘI IRAȚIONAL: SCHOPENHAUER VS. NIETZSCHE
(CEP USM, 2022) Răduică, Ionuţ
Interesul pentru studiul sentimentelor a crescut începând cu secolul al XIX-lea. Schopenhauer și Nietzsche sunt primii mari filosofi care dedică pagini întregi acestei teme, construind unele dintre cele mai avansate teorii ale vremii, dar și două perspective opuse. În această lucrare intenționez să identific modul în care sentimentele sunt considerate ca separate de rațiune, dar raționale în esență, la Schopenhauer. Astfel voi analiza, atât sensul metodologic, cât și conceptual al sentimentelor, urmărind etapele: 1. relația din subiectivitate și reprezentare; 2. raportul dintre intelect și principiul cauzalității; 3. relația dintre corp și sentimente; 4. raportul dintre emoții și corporalitate; 5. convergența dintre sentimente și voință. În a doua parte a lucrării, analizez paradigma iraționalistă a lui Nietzsche, observând natura irațională a sentimentelor, dar foarte utilă intelectului, de-a lungul Operei acestuia. Mai exact, voi urmări amprenta dionisiacului și apolinicului asupra sentimentelor, din primele scrieri, ajungând la conceptul de voință de putere, care influențează puternic această temă, în lucrările târzii.
DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE ÎN MODELUL EDUCAȚIONAL AL LUI JOHN DEWEY
(CEP USM, 2022) Lupușor, Alexandru
Studiul își propune să urmărească cum, în opinia filosofului și pedagogului John Dewey, dezvoltarea gândirii critice speculative (pe care Dewey o numește gândire reflexivă) este concepută ca parte integrantă a educației. În acest scop, studiul va presupune trei pași. Primul pas prezintă concepția deweyană despre cunoaștere. Aici va fi descris modul în care Dewey concepe cunoașterea ca fiind rezultatul unei examinări critice, efectuată prin gândire reflexivă, a viabilității unei ipoteze. Pentru a vedea întreaga sferă a acestei teorii a cunoașterii privind dezvoltarea gândirii reflexive, se face recurs, în special, la patru concepte: experiență, continuitate, creștere și cercetare. A doua etapă a acestui studiu ne va permite să explorăm modul în care dezvoltarea gândirii reflexive devine garanție a libertății individuale. Una din tezele lui Dewey discutate aici e cea potrivit căreia cetățenia implică neapărat o viață reflexivă. În cele din urmă, studiul intenționează să abordeze trei concepte cheie legate de educație care, potrivit lui Dewey, influențează dezvoltarea gândirii reflexive. În primul rând e vorba de conceptul de experiență din perspectiva educației cetățenești. Dar, de asemenea, va fi vorba de alte două concepte centrale pe care Dewey le dezvoltă în modelul său de educație: interesul și creșterea. Pe temeiul unei atare clarificări conceptuale, se va încerca elucidarea problemei educației pentru cetățenie, pe care, de altfel, Dewey nu o abordează în mod direct.
EMOȚIILE ȘI ROLUL LOR ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII. PERSPECTIVE MODERNE
(CEP USM, 2022) Rusu, Marinela
Este general acceptată ideea că emoția se referă la o serie de stări psihice ce includ experiențe subiective, conduite expresive (corporale, faciale etc.) cât și răspunsuri fiziologice periferice (bătăile inimii, respirația etc.). De asemenea, există o largă acceptare a ideii că emoțiile reprezintă o trăsătură centrală în orice model psihologic al minții umane. Dincolo de aceste elemente general acceptate, orice altceva legat de emoție, poate fi subiect de dezbatere. Astfel, există o pleiadă de abordări ale emoției: unii autori văd emoțiile ca fiind caracterizate de pattern-uri relativ coerente ale unor răspunsuri subiective, expresive și fiziologice. Alții notează surprinzătoarea lipsă de cuplare între componentele răspunsului emoțional, subliniind variația ce există în cadrul răspunsurilor asociate cu o anume emoție. Totuși, sunt și autori care subliniază ideea că toate stările mentale implică experiențe subiective, conduite expresive și răspunsuri psihologice, sugerând totodată, că aceste trei elemente nu oferă cu adevărat o definiție unică a emoțiilor per se. Abordări din curentul controverselor actuale, includ și alte aspecte în studiul lor, cum ar fi: ce se consideră a fi o emoție, cine poate avea o emoție (copiii, animalele) și care ar fi cele mai bune metode de studiu al emoțiilor. Vom analiza în lucrarea de față diferențele existente între opiniile și accentele științifice, reflectate în varietatea foarte mare a perspectivelor asupra emoției. Pentru a organiza numeroasele perspective (de multe ori contradictorii) asupra emoției, am considerat util să găsim o serie de elemente corelate, fundamentale care ne vor ajuta în decelarea acestor abordări. Teoriile respective vor fi prezentate într-o manieră grafică și sistematică.
PERSPECTIVE FILOSOFICE ASUPRA METODEI PSIHANALIZEI FREUDIENE
(CEP USM, 2022) Dumitrescu, Marius
În această lucrare ne propunem să indicăm acele perspective filosofice ce se pot identifica în ceea ce Freud anunța la o conferinţă, ţinută la Clark University, Worcester în septembrie 1909 ca fiind o nouă metodă și pe care o numeşte psihanaliză. Această metodă, după cum ne spune autorul acesteia, își propune să descifreze structurile inconștientului prin identificarea mecanismelor de proiecție și transfer ale unui subiect. Psihanaliza studiază gradul de rezistență al conștiinței la aceste structuri inconștiente pe care Freud le identifică în Supra-eu, ca element ce i se impune individului din partea societății ca un element ce se originează în exteriorul său și în pulsiunile sinelui, legate strict de individ, de ceea ce Freud numea ideea de „suflet liber”. Vom arăta că pentru metoda psihanalizei devine prioritar rolul de mediator pe care îl are Eul sau conștiința în raportul dintre Supra-eu și universul pulsiunilor, respectiv dintre valorile pe care societatea le acceptă la un moment dat și interesele vitale ale individului. Considerăm, în acest sens, că rolul principal al psihanalizei este să intervină mai ales atunci când, de regulă sub amenințarea vieții, această calitate de mediator a Eului este grav perturbată punând sub semnul întrebării buna funcționare a societății și raportul acesteia cu indivizii care o formează.
PERSPECTIVA REPREZENTĂRILOR SOCIALE ÎN STUDIUL SCHIMBĂRILOR ORGANIZAȚIONALE DIN INSTITUȚIILE EDUCAȚIONALE
(CEP USM, 2022) Cojocaru, Natalia
Din punct de vedere psihosocial, orice schimbare organizațională necesită analiza unor aspecte legate de: percepțiile privind necesitarea unor asemenea schimbări (cum sunt percepute de diferite categorii de beneficiari); rezistența și gradul de pregătire pentru schimbare (experiențe anterioare, practici de succes, abilități ce necesită a fi dezvoltate etc.); percepțiile privind echitatea și justiția social-organizațională ș.a. Investigarea acestor aspecte este esențială, deoarece, în fond, nu doar schimbarea în sine contează (importanța și urgența acesteia), ci și modul în care este percepută, acceptată și asumată de către actorii implicați în acest proces. Totodată, schimbările organizaționale nu pot fi disociate de schimbările societale în sens larg, acestea fiind în fond niște răspunsuri și ajustări instituționale la aceste schimbări. Orice proces de schimbare societală, dar și organizațională, demarează prin analiza contextului în care schimbarea va fi implementată. În termenii teoriei reprezentărilor sociale, acest fapt ar însemna investigarea reprezentărilor pe care grupul sau grupurile le au cu referire la problematica schimbării, acesta fiind de altfel și punctul de plecare în strategia pe care trebuie să o adopte agenții schimbării. Respectiv, așa cum reprezentările sociale ghidează acțiunile și conduitele umane, o asemenea abordare ne-ar permite să identificăm și posibile răspunsuri atitudinale și comportamentale la schimbarea planificată. În acest context, ne propunem să analizăm modul în care perspectiva reprezentărilor sociale poate fi utilizată în implementarea cu succes a schimbărilor strategice la nivel instituțional, dar și rolul psihologului școlar în acest sens.
STATUTUL CONDUITEI (AUTO-)REFLEXIVE ȘI CRITICE ÎN REFERENȚIALUL DE COMPETENȚE AL PROFESIEI DIDACTICE
(CEP USM, 2022) Cucoș, Constantin
Competența autoreflexivă, critică, în raport cu propria activitate educativă (inclusiv în legătură cu propria dezvoltare profesională), este una dintre componentele ce aureolează competența profesională a cadrelor didactice. Dincolo de competența academică (științifică), didactică, psiho-relațională, colaborativă, digitală, de gestionare a conflictelor etc., cea autoreflexivă, ce se bazează pe experiență personală procesată și dorință de perfectare, devine de mare importanță pentru că va conduce la autonomie, creativitate, eficiență, prestigiu. Profesorul autentic trebuie să își supravegheze activitatea educativă, să-și dezvolte conduite metacognitive în perspectiva ameliorării propriului demers didactic. „Profesorul reflexiv” nu este o simplă figură de stil, ci și semnul unei altitudini sau realizări profesionale, un punct de inflexiune ce demonstrează maturitate valorizatoare, dinamism didactic, creativitate, chiar curaj. În același timp, acesta devine responsabil de propria evoluție profesională ce trebuie să se înscrie în logica unei dezvoltări sau revalorizări permanente. Unele contextualizări le vom face în raport cu experiența educațională online sau hibrid, din ultimii ani.