Facultatea Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială / Faculty of Psychology, Educational Sciences, Sociology and Social Work

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/13

Browse

Search Results

Now showing 1 - 2 of 2
  • Thumbnail Image
    Item
    Organizarea și realizarea instruirii individualizate a elevilor cu CES. Intervenții a învățătorului de sprijin
    (CEP USM, 2023) Cheia, Florin
    Demersurile pedagogice se centrează pe personalitatea cadrului didactic de sprijin și a competențelor profesionale. În acest sens, se desprind o serie de trăsături de personalitate ce reprezintă elemente definitorii cu care trebuie să fie înzestrate și fără de care nu se poate implica activ și eficient în activitatea de instruire individualizată și de sprijin pentru elevii cu nevoie de învățare speciale: flexibilitate, empatie, pozitivism, constructivism, creativitate, colaborare. Conceptualizarea instruirii individualizate se face din perspectiva relației dintre cei doi agenți favorizanți ai învățării: învățătorul și învățătorul de sprijin. La nivelul învățământului de masă, serviciul educațional specializat se realizează de către cadrul didactic de sprijin care colaborează cu învățătorul oferind suport în integrarea eficientă a elevilor cu cerințe educative speciale. Elevii cu CES beneficiază de acest sprijin pe toată perioada învățământului preșcolar și școlar. Intervenția învățătorului de sprijin contribuie activ la procesul de transformare a școlilor din perspectivă incluzivă, iar rolul lui nu este numai de acordare a asistenței educaționale individualizate a copiilor cu CES ci și de sprijin pentru cadrul didactic din învățământul de masă. Succesul incluziunii este determinat de parteneriatul dintre cei doi pentru o funcționare optimă a organismelor implicate și prin prezența activă a cadrului didactic de sprijin în realizarea de materiale didactice adaptate, a instrumentelor de lucru și de evaluare specifice participând atât la activitățile școlare, cât și la activitățile extrașcolare. Conceptualizarea reprezintă fundamentul privind elaborarea unei metodologii de intervenție a învățătorului de sprijin în organizarea și realizarea instruirii individualizate a copiilor cu CES.
  • Thumbnail Image
    Item
    Adaptarea curriculară pentru integrarea copiilor cu cerințe educative speciale: concept și metode
    (CEP USM, 2023) Cheia, Florin; Guțu, Vladimir
    Integrarea fiecărui copil cu CES este o problemă ce trebuie studiată serios. Pornim de la ideea că şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor elevilor. Din păcate, în cazul fenomenului C.E.S, realitatea din teren ne arată că există o prăpastie între politici educaționale și implementarea lor. Procesul de integrare educaţională a elevilor cu CES include elaborarea unui plan de intervenţie individualizat, în cadrul căruia, folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare curriculară are un rol esenţial. Modul în care raportarea la valori influențează felul în care privim educația, precum și modul în care concepte cu caracter globalizator ne fac să uităm de specificul local/zonal/național al educației. Pentru a le ilustra, au fost exemplificate teste/ modalități internaționale ce evaluează sistemele de învățământ, precum și măsurile pe care unele state le-au luat pentru a aduce educația mai aproape de nevoile elevului, spre noua tipologie de elev a „erei digitale”, multiculturale, plurilingvistice. Globalizarea este astăzi un fenomen incontestabil, care afectează profund sistemele statelor. În sensul său actual, termenul globalizare s-a ivit din constientizarea faptului cã lumea se află într-un proces prin intermediul cãruia va deveni un fel de „sat global” sau, cel puţin, un singur sistem economic, socio-politic şi cultural. Prin urmare, implicaţiile fenomenului pentru domeniul educaţiei sunt serioase şi incontestabile. O parte dintre cercetările întreprinse asupra implicaţiilor fenomenului globalist în educație încearcă să demonstreze că însuși fundamentul acesteia este zguduit din temelii. Diversificarea și fragmentarea, specifice societăților globale, ar duce la anularea idealurilor educaționale naționale, care vor fi limitate la a răspunde cerințelor economice în condițiile competiției globale.