Browsing by Author "Rusu, Marinela"

Now showing 1 - 2 of 2

EMOȚIILE ȘI ROLUL LOR ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII. PERSPECTIVE MODERNE
(CEP USM, 2022) Rusu, Marinela
Este general acceptată ideea că emoția se referă la o serie de stări psihice ce includ experiențe subiective, conduite expresive (corporale, faciale etc.) cât și răspunsuri fiziologice periferice (bătăile inimii, respirația etc.). De asemenea, există o largă acceptare a ideii că emoțiile reprezintă o trăsătură centrală în orice model psihologic al minții umane. Dincolo de aceste elemente general acceptate, orice altceva legat de emoție, poate fi subiect de dezbatere. Astfel, există o pleiadă de abordări ale emoției: unii autori văd emoțiile ca fiind caracterizate de pattern-uri relativ coerente ale unor răspunsuri subiective, expresive și fiziologice. Alții notează surprinzătoarea lipsă de cuplare între componentele răspunsului emoțional, subliniind variația ce există în cadrul răspunsurilor asociate cu o anume emoție. Totuși, sunt și autori care subliniază ideea că toate stările mentale implică experiențe subiective, conduite expresive și răspunsuri psihologice, sugerând totodată, că aceste trei elemente nu oferă cu adevărat o definiție unică a emoțiilor per se. Abordări din curentul controverselor actuale, includ și alte aspecte în studiul lor, cum ar fi: ce se consideră a fi o emoție, cine poate avea o emoție (copiii, animalele) și care ar fi cele mai bune metode de studiu al emoțiilor. Vom analiza în lucrarea de față diferențele existente între opiniile și accentele științifice, reflectate în varietatea foarte mare a perspectivelor asupra emoției. Pentru a organiza numeroasele perspective (de multe ori contradictorii) asupra emoției, am considerat util să găsim o serie de elemente corelate, fundamentale care ne vor ajuta în decelarea acestor abordări. Teoriile respective vor fi prezentate într-o manieră grafică și sistematică.
STILURILE DE GÂNDIRE – CONŢINUTUL ŞI FUNCŢIA LOR PRAGMATICĂ
(CEP USM, 2020) Rusu, Marinela
În lucrarea de față propunem spre analiză problema stilurilor de gândire şi acţiune, considerată în ultima vreme ca fiind o modalitate practică de optimizare a activităţii profesionale. Cercetările de până acum au fost orientate cu precădere în direcţia evidenţierii potenţialităţilor psihologice şi mai puţin în direcţia reliefării stilurilor propriu-zise de gândire şi acţiune umană. Prin conceptele abordate, vom căuta să subliniem semnificaţia noţiunii de „stil”, varietatea şi eficacitatea stilurilor de gândire cât şi elementele care contribuie în mod direct la apariţia stilului. Conţinutul unui anume stil de gândire nu se constituie doar întrun factor exterior, înzestrat cu o valoare estetică ci, implicit, exercită o anumită influenţă asupra eficacităţii acţiunilor omului. Vorbind de stilul propriu, putem spune că „stilul este omul însuşi”. Aspectul individual se caracterizează nu atât prin trăsături comune ale stilurilor profesionale din domenii diverse de activitate socială, cât mai ales, prin contribuţia individului concret care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, potrivit maximei „omul sfinţeşte locul”.