Browsing by Author "Melnic, Dumitru"
Now showing 1 - 6 of 6
- Results Per Page
- Sort Options
Item CRITERII DE DETERMINARE A NAȚIONALITĂȚII PERSOANEI JURIDICE ÎN CONTEXTUL LEGISLAȚIEI UNIUNII EUROPENE(CEP USM, 2019) Melnic, DumitruUna dintre libertățile fundamentale ale dreptului Uniunii Europene este libera circulație a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, indiferent de statul membru în care se dorește exercitarea acestei libertăţi. Exercitarea de către o societate comercială a unor activități comerciale prevăzute în obiectul de activitate, în afara granițelor statului în conformitate cu legea căruia s-a constituit ori în care și-a stabilit sediul, a devenit în prezent un fenomen obișnuit. Expansiunea eficientă și controlată a activității companiei trebuie să fie însoțită de o creștere exponențială a numărului de sucursale, agenții sau filiale, înființate de către societatea-mamă pe teritoriul statelor în care urmărește să pătrundă cu mărfurile sale. În acest context, criteriile de determinare a naționalității persoanei juridice este un prim subiect care ar fi necesar de identificat.Item Interpretarea dreptului de stabilire primar al persoanelor juridice în jurisprudența Curții de Justiție Europene [Articol](CEP USM, 2018) Melnic, DumitruItem Naționalitatea grupului transnațional de societăți [Articol](CEP USM, 2020) Melnic, DumitruAt the moment, there is a higher flow of trade relations and their expansion over a larger area, trying to cover as developed markets as possible, that the territory of a single state becomes too small. Crossing the borders of a country has the effect of attributing the international character of these relations. The participation of the companies in this type of relations raises problems regarding the legal-organizational form under which they can appear in the commercial relations, the determination of the nationality of the companies, the international recognition of the legal personality of these companies, the law applicable to the companies, etc.Item O nouă metodă de repatriere a capitalului – redomicilierea persoanei juridice (Cazul Federației Ruse) [Articol](CEP USM, 2019) Melnic, DumitruItem Redomicilierea persoanei juridice [Articol](CEP USM, 2018) Cojocaru, Violeta; Melnic, DumitruItem Zonele offshore: tendințe contemporane de schimbare a jurisdicției(2017) Cojocaru, Violeta; Melnic, DumitruPractica utilizării mai multor jurisdicții în scopul evitării riscurilor patrimoniale își are apariția încă din antichitate, evoluând istoric în „inversiuni” corporative globale. În acest sens, specializarea unor jurisdicții în găzduirea corporațiilor a generat un termen generic de zonă „offshore”. Evaluarea obiectivă a unei jurisdicții în vederea includerii în lista zonelor offshore este greu de întreprins anume din cauza criteriilor echivoce pe care se bazează. Această situație generează necesitatea evidențierii și clasificării separate a diferitor efecte ale jurisdicțiilor date, cum ar fi lipsa schimbului de informație, stabilirea unui impozit nominal etc. Schimbarea jurisdicției fiscale tradiționale către jurisdicțiile offshore nu întrunește a priori elementele unei infracțiuni, de multe ori această metodă este motivată de o planificare fiscală strategică în care sunt folosite toate mecanismele legale ale jurisdicțiilor internaționale.