Iacob, Nadejda2024-06-182024-06-182015IACOB, Nadejda. Jocul identităților în romanul ”Nuntă în cer” de Mircea Eliade. In: Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători: conferința științifică internațională a doctoranzilor, 10 martie 2015, Chișinău. Chișinău: Artpoligraf, 2015, p. 119.https://msuir.usm.md/handle/123456789/15570IACOB, Nadejda. Jocul identităților în romanul ”Nuntă în cer” de Mircea Eliade. In: Tendinţe contemporane ale dezvoltării ştiinţei: viziuni ale tinerilor cercetători: conferința științifică internațională a doctoranzilor, 10 martie 2015, Chișinău. Chișinău: Artpoligraf, 2015, p. 119.Spațiu consacrat al identității personale (în construire și redimensionare succesivă), discursul narativ din romanul Nuntă în cer fixează paradigma esențială a personajului feminin de a fi situat între două dimensiuni, în termenii lui Paul Ricoeur : idem-identitatea (unicitate, permanență temporală) și ipseitatea/sineitatea (alteritate, dinamicitate). Studiul romanului vizat urmăreşte să dezvăluie originalitatea conturării sinelui protagonistei, precum şi a identităţii ei au dedans (C. Dubar) la nivelul naratorilor și prin prisma lectorului. Personajele autodiegetice, Mavrodin și Hasnaș, operează o transpunere a sinelui în relatările lor autobiografice, descoperindu-se într-un dialog al conștiințelor. Nucleul demersului lor reflexiv devine proba de foc a existenței noastre (Șt.Augustin-Doinaș) – întîlnirea cu Celălalt (Ileana/Lena). Marcați de o criză identitară, naratorii își depășesc recluziunea printr-o ordine narativă temporală marcată de memoria lor intens afectivă, fracturată prin inversiunea cronologicului (de la Ileana, femeie deplină, la Lena în devenire). Finalitatea e evidentă - cogniția deplină a sinelui și a alter-ului. Dragostea, percepută antinomic, drept apropiere și reificare a alter ego-ului feminin, relevă ecceitatea eroinei, care derivă dintr-o inaccesibilitate interioară în raport cu percepția personajelor masculine. Astfel, identitățile construite de ambii naratori capătă pregnanță în unitatea izotopiilor semantice dominante (nunta/ moartea/ singurătatea). Dubla retrospecție a lui Mavrodin subliniază nucleele conceptuale ale discursului narativ, definite atât în confesiunea făcută lui Hasnaș, cât și în romanul pe care l-ar fi scris primul ca omagiu al ”unirii desăvîrșite: te regăsești pe tine în clipa în care te pierzi”. La nivelul lectorului, identitatea au dehors a protagonistei se decupează din imaginile subiectiv-mitice construite de către naratori, conjugând idem-identitatea, desemnată în planul verbalizării de ocurența replicii (”Gîndește-te bine ce faci”), şi ipseitatea ei implicită. În fine, toate etapele căutării de sine sunt reflectate în ceea ce am numi, în termenii lui M. Pütz, o fabulă a identității.roArticle