14 Institutul Naţional al Justiţiei Revista Institutului Naţional al Justiţiei NR. 3 (38), 2016 DRePt PRivat METHODS OF MARRIAGE DISSOLUTION ACCORDING TO THE LEGISLATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA SuMMaRy Family was and remain the natural and basic ele- ment of the society. State protects the family that is the swing of children education and multilate- ral development of each personality. Any person which reached the matrimonial age can free enter into marriage and form a family. At the same time, any person can request the divorce when the co- habitation in his family is impossible. Taking into account the importance of family, the liability of its members, to each other, and the effects, most often negative, on the spouses and childrens, the legislator strictly regulate the marriage dissoluti- on order. The methods of marriage dissolution are provided in the Family Code, Law on civil status acts and Civil Procedural Code. The analyze of le- gal provisions, in order to strictly respect them, as well the exposure of some opinions regarding di- vorce and taking measures in order to prevent the divorce and strengthen the family, were the basis of this article. Key-words: Family Code, dissolution of marriage, spouse, court, minor/minor child, goods/belon- gings, mediation. MODALITĂŢILE DE DESFACERE A CĂSĂTORIEI CONFORM LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA valentina ceBotaRi, doctor în drept, conferen- ţiar universitar, USM SuMaR Familia a fost şi rămâne elementul natural şi fundamen- tal al societăţii. Statul protejează şi ocroteşte familia care este leagănul educaţiei copiilor şi dezvoltării mul- tilaterale a fiecărei personalităţi. Orice persoană care a atins vârsta matrimonială poate liber încheia căsătorie şi forma o familie. Si tot la fel fiecare persoană poate cere desfacerea căsătoriei atunci când convieţuirea în familie a devenit imposibilă pentru ea. Având în vede- re importanţa familiei, responsabilitatea membrilor ei unul faţă de altul, efectele acestei responsabilităţi, de multe ori negative, asupra soţilor şi copiilor, legiuito- rul reglementează strict ordinea desfacerii căsătoriei. Modalităţile de desfacere a căsătoriei sunt prevăzute în Codul familiei, Legea privind actele de stare civilă şi Codul de Procedură Civilă. Analiza prevederilor legale, în scopul respectării stricte ale acestora, cât şi expune- rea unor opinii privind divorţul şi luarea măsurilor în scopul preîntâmpinării acestuia şi întărirea familiei au stat la baza articolului de mai jos. Cuvinte-cheie: Codul familiei, divorţul, soţul, instanţa de judecată, copil minor, bunuri, mediere. Legislaţia Republicii Moldova proclamă atât princi- piul libertăţii încheierii căsătoriei, cât şi cel al divorţu- lui. Conform art.33 alin. (2) din Codul familiei, căsăto- ria poate înceta prin divorţ, în baza cererii unuia sau a ambilor soţi ori a tutorelui soţului declarat incapabil, iar art. 35 prevede două modalităţi de desfacere a că- sătoriei, care erau cunoscute şi în vechea legislaţie: pe cale administrativă (prin intermediul organelor de stare civilă) și pe cale judiciară. În primul caz, desfacerea că- sătoriei se face pentru motivele indicate în lege sau la acordul soţilor, cu condiţa că aceştia nu au litigii privind bunurile comune sau plata pensiei de întreţinere pen- tru unul dintre ei. Motivele de divorţ pot fi foarte variate şi nu sunt exhaustiv prevăzute de legislaţia Republicii Moldova. În ce priveşte legislaţia altor state, faptele invocate pentru desfacerea căsătoriei trebuie să constituie te- mei conform legii aplicabile divorţului. Astfel, în unele ţări motivele concrete au reglementare legală, iar în al- tele se aplică regula generală, potrivit căreia căsătoria se desface dacă raporturile dintre soţi au fost grav vă- tămate şi menţinerea familiei a devenit imposibilă pen- tru ei. Dacă până la finele sec. XX în majoritatea statelor legislaţia prevedea desfacerea căsătoriei prin instanţa de judecată, care urma să stabilească motivele ce erau 15Institutul Naţional al Justiţiei Revista Institutului Naţional al JustiţieiNR. 3 (38), 2016 invocate de către soţi în cerere şi să pronunţe divorţul sau să respingă cererea, începutul sec. XXI a fost mar- cat prin modificarea legislaţiei familiale şi introducerea unor norme mai liberale în materie de divorţ. În Germania, spre exemplu, există un motiv unic prevăzut în Codul civil, bazat pe principiul eşecului că- sătoriei, a rupturii vieţii comune a soţilor. Soţii trăiesc despărţiţi în fapt timp de un an sau trei ani şi ambii sau unul dintre ei solicită desfacerea căsătoriei [1]. Atât în legislaţia Republicii Moldova, cât şi în legislaţia altor state nu este definit „eşecul căsătoriei” sau „im- posibilitatea menţinerii familiei”, care servesc temei pentru divorţ. Astfel, rămâne ca instanţa de judecată să examineze motivele invocate şi să aplice legea în dependenţă de cetăţenia şi domiciliul pe care o are reclamantul. Totodată, legea permite, atât în Moldo- va, cât şi în alte ţări europene, desfacerea căsătoriei în organele de stare civilă sau la notar (România) pentru cazurile când soţii nu au copii minori comuni, nu au litigii privind bunurile comune, întreţinerea reciprocă şi s-au înţeles pe toate problemele vieţii de familie ce pot apărea în urma divorţului. Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă Divorţul pe cale administrativă se bazează pe con- simţământul reciproc sau voinţa unilaterală a unuia dintre soţi, în prezenţa unor circumstanţe deosebite. Divorţul pe cale administrativă reprezintă o formă ne- conflictuală de desfacere a căsătoriei: nu se cere o pro- baţiune specială asupra circumstanţelor care au gene- rat divorţul, acțiunea este mai operativă şi nu necesită mari cheltuieli. Divorţul pe cale administrativă poate fi efectuat la cererea ambilor soţi (procedura bilaterală) sau la cererea unuia dintre soţi (procedura unilaterală). Procedura bilaterală este bazată pe consimţămân- tul părţilor şi este reglementată în art. 36 alin. (l) din Codul familiei, care prevede: 1) acordul comun al soţilor care nu au copii minori comuni, inclusiv adoptaţi; 2) între soţi nu există litigii cu privire la partajul bu- nurilor sau la întreţinerea soţului inapt de muncă. În cazul acesta oficiul stării civile doar stabileşte existenţa celor cinci condiţii de fond şi de formă necesare pentru desfacerea căsătoriei: a) consimţământul ambilor soţi pentru desfacerea căsătoriei; b) lipsa copiilor minori comuni, inclusiv a celor adoptaţi; c) lipsa divergenţilor privind partajarea bunurilor comune sau întreţinerii soţului inapt de muncă; d) faptul realizării formale a consimţământului am- bilor soţi privind divorţul (depunerea declaraţiei de divorţ în prezenţa ambilor soţi); e) plata taxei de stat. Căsătoria se desface la oficiul de stare civilă în raza căruia soţii îşi au domici- liul sau numai unul dintre soţi, ori la organul de stare civilă în care a fost înregistrată căsătoria (art.42 alin. (1) din Legea privind actele de stare civilă). Oficiul de stare civilă nu cercetează motivele de divorţ, funcţia lor este de a înregistra divorţul. Teme- iul desfacerii căsătoriei este acordul comun al soţilor. Legislaţia Republicii Moldova, spre deosebire de legis- laţia altor state, nu prevede careva condiţii privind ter- menul minim de aflare în căsătorie. Soţii depun la oficiul de stare civilă declaraţie comu- nă de divorţ. Primind declaraţia de divorţ, funcţionarul oficiului de stare civilă este obligat să prevină soţii că absenţa nemotivată a unuia dintre ei la înregistrarea divorţului nu împiedică desfacerea căsătoriei. În cazul în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a se prezenta personal la oficiul de stare civilă pentru a de- pune declaraţia de divorţ, dorinţa lui poate fi expusă într-o declaraţie separată. Semnătura lui va fi autenti- ficată notarial sau de şeful oficiului de stare civilă de la locul aflării soţului. În declaraţia de divorţ se înscriu următoarele date: ● numele de familie, prenumele, data şi locul naşte- rii, cetăţenia, domiciliul fiecăruia dintre soţi; ● numele de familie de până la căsătorie al fiecăruia dintre soţi; ● numele de familie la care se pretinde după desfa- cerea căsătoriei – pentru soţul care şi-a schimbat numele de familie la încheierea căsătoriei; ● date privind căsătoria, cu referire la actul de căsă- torie respectiv; ● datele de identificare ale actelor de identitate ale soţilor; ● data depunerii declaraţiei. Înregistrarea divorţului are loc în prezenţa ambilor soţi sau a unuia dintre ei, la expirarea termenului de o lună de la data depunerii declaraţiei. Procedura unilaterală constă în aceea că căsătoria se desface în baza cererii unilaterale a unuia dintre soţi şi se utilizează doar în cazuri speciale, expres prevăzute de lege şi anume, dacă celălalt soţ: a) a fost declarat incapabil; b) a fost declarat dispărut; c) a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de trei ani (art. 36 alin. (2) Codul familiei). Potrivit art. 41 din Legea privind actele de stare civi- lă, prezenţa unuia dintre factorii juridici nominalizaţi se confirmă printr-o copie, după ce hotărârea sau sentinţa judecătorească a rămas definitivă, care se anexează la cererea de desfacere a căsătoriei. Conform art. 44 alin. (5) din legea sus-menționată [2], oficiul de stare civilă, în termen de trei zile, este obligat să comunice soţului 16 Institutul Naţional al Justiţiei Revista Institutului Naţional al Justiţiei NR. 3 (38), 2016 care ispăşeşte pedeapsa – fie tutorelui soţului incapa- bil, fie administratorului bunurilor soţului declarat ab- sent fără veste (în cazul lipsei acestora – organului de tutelă şi curatelă) – despre cererea depusă şi data nu- mită pentru înregistrarea de stat a divorţului. În comu- nicarea făcută tutorelui soţului incapabil şi soţului care îşi ispăşeşte pedeapsa, oficiul de stare civilă va solicita opinia lor privind împărţirea proprietăţii comune în de- vălmăşie, stabilind termenul răspunsului [2]. La solicitarea opiniei soţului incapabil sau a soţu- lui condamnat privind împărţirea averii, dacă nu se va respecta termenul stabilit pentru răspuns sau dacă răs- punsul nu va fi dat din motive de neglijare a demersu- lui, oficiul va înregistra divorţul la data stabilită. La declaraţia de divorţ se anexează hotărârea (sen- tinţa) instanţei judecătoreşti, precum şi certificatul de căsătorie (dacă solicitantul îl are în posesie). Divorţul se va înregistra în prezenţa solicitantului, la expirarea termenului de o lună de la data depunerii declaraţiei de divorţ. Conform art. 36 alin. (3) Codul Familiei: „Desfacerea căsătoriei şi eliberarea certificatului de divorţ au loc după expirarea termenului de o lună din ziua depu- nerii cererii de divorţ”. Am putea pune întrebarea de ce ar trebui acest termen, dacă soţii s-au înţeles pe toate problemele vieţii de familie? Răspunsul la aceas- tă întrebare reiese din art. 48 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, conform căruia „familia constitu- ie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”, şi art.2 alin. (1) Codul familiei, care expune că „familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sunt ocroti- te de stat”. Din aceste prevederi reiese că, chiar dacă pentru dorinţa de a desface căsătoria soţii întrunesc prevederile art. 36 din Codul familiei şi au posibilitatea să divorţeze pe o cale mai simplă, legea le mai oferă o posibilitate să se mai gândească, pentru a nu lua ho- tărâri pripite. După expirarea termenului de o lună de zile, oficiul de stare civilă eliberează certificatul de divorţ conform prevederilor art. 48 din Legea privind actele de stare civilă. Potrivit art.158 alin. (3) Codul familiei, cetățenii Re- publicii Moldova cu domiciliul în străinătate, dacă în- trunesc condiţiile de desfacere a căsătoriei prevăzute la art. 36 din Codul familiei, pot soluţiona această proble- mă în misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţării noastre din țara de domiciliu, deoarece, conform art. 15 din Legea privind actele de stare civilă, organele respective îndeplinesc şi funcţiile de stare civilă. Desfacerea căsătoriei pe cale administrativă se deo- sebeşte de cea judiciară prin faptul că cea administrati- vă nu presupune posibilitatea pentru părţi de a contes- ta decizia de desfacere a căsătoriei în organul ierarhic superior şi este o posibilitate operativă de realizare a deciziei soţilor care nu mai pot şi nu mai doresc să con- tinue viaţa în comun. Desfacerea căsătoriei în instanţa de judecată Formularea unei acţiuni în justiţie este o decizie in- dividuală, pe care fiecare persoană trebuie să şi-o asu- me şi să evalueze care sunt consecinţele acesteia. Este important de a stabili dacă nu există o altă soluţie, îna- inte de a apela la justiţie, pentru că, de cele mai multe ori, procesele civile înseamnă efectuarea unor cheltu- ieli, afectarea unei perioade de timp, relativ însemna- te, pentru a urmări cursul dosarului, dar şi stresul de a suporta şedinţele de judecată, prin expunerea publică a problemelor de familie. Desfacerea căsătoriei pe cale judiciară este prevă- zută de art. 37 din Codul familiei, iar competenţa ca- uzelor de divorţ îşi găseşte reglementare în Codul de Procedură Civilă. Din prevederile art. 37 alin. (1) şi (2) din Codul familiei reiese că instanţa de judecată va exa- mina cererea de divorţ în următoarele cazuri: a) lipsa acordului unuia dintre soţi pentru desface- rea căsătoriei; b) existenţa copiilor minori comuni, inclusiv a celor adoptaţi; c) acordul ambilor soţi există, dar unul dintre ei re- fuză să se prezinte la oficiul de stare civilă pentru desfacerea căsătoriei. Alineatul 3 al art. 37 din Codul familiei prevede: „Instanţa de judecată va desface căsătoria, dacă va constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea familiei în continuare sunt imposibile”, ceea ce obligă instanţa ju- decătorească să examineze minuţios cererea de divorţ în vederea constatării faptului că scopul creării unei fa- milii a eşuat. Nu poate fi examinată cererea soţului de a desface căsătoria în timpul gravidităţii soţiei şi timp de un an după naşterea copilului, dacă femeia nu şi-a dat acordul. Legiuitorul a dispus această normă pentru ocrotirea mamei şi copilului, fără ca să precizeze dacă este vorba de un copil comun sau nu. Instanţa este în drept să amâne examinarea cauzei, fixând un termen de împăcare de la o lună până la şase luni în cazul în care unul dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ. Instanţa acordă acest termen dacă, pe parcursul examinării pricinii, se vor constata circumstanţe care oferă posibilitatea înlăturării conflictului ivit între soţi. Articolul 27 din Legea cu privire la mediere nr.137 din 03.07.2015 prevede următoarele: 1. Pot fi supuse medierii neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exercitarea drep- turilor şi obligaţiilor părinteşti, stabilirea domici- liului copiilor, întreţinerea copiilor şi a altor mem- bri ai familiei inapţi de muncă, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile familiale. 17Institutul Naţional al Justiţiei Revista Institutului Naţional al JustiţieiNR. 3 (38), 2016 2. Clauza de mediere poate fi inclusă în contractul matrimonial. 3. În litigiile de familie care vizează interesele co- pilului părţile sunt în drept să prezinte avizul autorităţii tutelare. 4. Dacă în procesul de mediere a unui litigiu de fa- milie apar circumstanţe care creează sau ar putea crea un pericol pentru creşterea şi dezvoltarea normală a copilului, sau care lezează interesele lui legale, mediatorul este obligat să informeze au- toritatea tutelară şi este în drept să se retragă din procesul de mediere. 5. Tranzacţia cu privire la soluţionarea litigiului de familie, care vizează creşterea şi dezvolta- rea normală sau interesul superior al copilului, se depune de către părţi la autoritatea tutelară competentă pentru informare. Din conţinutul prevederilor legale reiese că proce- sul de mediere în raporturile de familie este benevol şi nicidecum obligatoriu. Opinăm ca această procedură legală să devină obligatorie, argumentând prin faptul că familia, conform Constituţiei Republicii Moldova, este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statu- lui. Încă din antichitate s-a subliniat faptul că familia puternică și sănătoasă duce la dezvoltarea societăţii şi întărirea statului, prin promovarea valorilor de educaţie a copiilor şi creştera unei generaţii apte de a condu- ce în continuare, prin creştera căpacităţii de muncă a fiecărui membru al familiei, prin grija manifestată faţă de membrii minori şi cei inapţi de muncă. Creşterea continuă a ratei divorţurilor confirmă că societatea, în ţara noastră, a pierdut multe din valorile tradiţionale, a scăzut nivelul resposabilităţii faţă de membrii familiei – ceea ce a dus la sporirea numărului de copii lipsiţi de ocrotirea părintească şi, respectiv, la majorarea delincvenţei juvenile. În legislaţia altor state medierea se aplică pe larg şi rezultatele ei, deși anevoios, dau pe alocuri rezultate pozitive. Astfel, în Franţa această măsură se numeşte tentativă de conciliere, care este obligatorie în toate procedurile contencioase și „…ea are ca scop aducerea la cunoştinţa soţilor a efectelor divorţului, se va desfă- şura în prezenţa părţilor, a avocaţilor, prezenţa acestora din urmă fiind obligatorie”[3]. „Conform legislaţiei Ita- liene, soţii trebuie să se înfăţişeze personal în instanţă pentru termenul de conciliere. Dacă ei nu se vor pre- zenta, atunci toate actele judiciare ulterioare efectuate în decursul procesului vor fi nule” [4]. Împăcarea soţilor stinge procesul de divorţ, în orice fază s-ar afla acesta. Dacă măsurile de împăcare nu au dat rezultate şi so- ţii insistă asupra divorţului, instanţa judecătorească va satisface cererea respectivă, concomitent fiind exami- nate şi chestiunile litigioase privind partajarea bunuri- lor, pensia de întreţinere pentru soţul inapt de muncă, care necesită sprijin material; pentru copilul minor, do- miciliul copilului, educarea lui, precum şi contestarea paternităţii. Cererea de divorţ are un caracter strict personal, ea fiind depusă de soţi personal. Aceasta nu înseamnă că soţii nu pot angaja un reprezentant. Caracterul strict personal persistă doar în cazul succesiunii în drepturi şi obligaţii procesuale în pricinile de divorţ, deoarece moştenitorii soţului nu au dreptul de a intenta sau con- tinua procesul de divorţ pornit de predecesorul său. În legislaţia multor ţări, spre deosebire de legislaţia Republicii Moldova, este prevăzut ca părţile să se pre- zinte personal în faţa instanţei de judecată, dar aceasta nu exclude dreptul ca ele să aibă un avocat pentru a le apăra interesele. Consider că prezenţa părţilor în faţa instanţei ar trebuii să fie obligatorie. Deoarece încheierea căsători- ei reprezintă un act juridic personal care necesită ma- nifestarea de voinţă a viitorilor soţi, tot la fel şi desface- rea căsătoriei va trebui desfăcută prin manifestarea de voinţă a soţilor în sens invers, şi constatarea de către instanţa de judecată a imposibilităţii de a mai conti- nua viaţa familială. Desigur, ca excepţie, dacă unul dintre soţi este în imposibilitate de a se prezenta la judecată din motive de boală gravă sau nu se cunoaş- te locul aflării sale, după ce au fost întreprinse toate măsurile pentru a-l stabili, instanţa de judecată poate examina cauza, ca excepţie, fără prezenţa obligatorie a acestuia. Legislaţia în vigoare nu prevede motivele de divorţ, instanţei de judecată revenindu-i obligaţia de a aprecia temeinicia motivelor invocate în cerere şi faptul dacă ele, într-adevăr, au vătămat raporturile dintre soţi în aşa măsură încât convieţuirea de mai departe a lor a devenit imposibilă. În practica judecătorească au fost recunoscute drept motive temeinice de divorţ urmă- toarele situaţii: ● comportarea amorală a unuia dintre soţi; ● despărţirea de fapt a soţilor, precum şi refuzul unuia dintre ei de a locui împreună. Pentru a fi considerat motiv temeinic, despărţirea, de fapt, trebuie să fie definitivă, iar refuzul convieţuirii să-i fie imputabil soţului pârât, aspecte de natură să facă imposibilă continuarea căsătoriei pentru so- ţul reclamant; ● soţul pârât l-a părăsit pe celălalt, stabilindu-se cu traiul în străinătate; ● soţul pârât este violent în familie, face abuz de al- cool sau substanţe stupefiante; ● nepotriviri de ordin fiziologic, care afectează ra- porturile conjugale; ● soţul pârât a fost condamnat pentru tentativă sau complicitate la tentativa de omor împotriva soţu- lui reclamant, instigare de omor împotriva aces- 18 Institutul Naţional al Justiţiei Revista Institutului Naţional al Justiţiei NR. 3 (38), 2016 tuia, i-a vătămat grav integritatea corporală sau a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală; ● alcoolismul, care duce la degradarea morală a acestuia etc. Rolul judecătorului este unul de mare încredere şi răspundere, întrucât anume de tactul şi simţul lui de răspundere va depinde succesul de împăcare a soţilor. Judecătorul trebuie să depună toate eforturile pentru a obţine împăcarea părţilor şi a evita divorţul, iar dacă va stabili că relaţiile familiale au fost grav vătămate şi nu mai pot fi remediate, va pronunţa divorţul. Efectele desfacerii căsătoriei Una din cele mai importante consecinţe ale divor- ţului constă în aceea că minorii rezultaţi din căsătorie trebuie să fie încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre soţi. De regulă, copiii locuiesc cu ambii părinţi, însă, deseori, acest drept al minorilor nu poate fi reali- zat din cauza că părinţii locuiesc separat atât în timpul căsătoriei, cât şi după intentarea procesului de divorţ. La soluţionarea acestui litigiu instanţa de judecată va ţine cont de vârsta, interesele copilului, ataşamentul copilului faţă de părinţi, faţă de fraţi, surori, calităţile morale ale părinţilor, iar în cazul în care copilul a îm- plinit vârsta de 10 ani – de opinia lui se va ţine cont în mod obligatoriu, dacă aceasta nu contravine inte- reselor copilului. Instanţa de judecată va audia copilul minor, ţinând cont de vârsta şi aptitudinile copilului, în prezenţa unui pedagog, într-o atmosferă ce ar exclude influenţa asupra lui a persoanelor cointeresate. Instanţa de judecată trebuie să verifice dacă păre- rea minorului nu este influenţată de către unul din pă- rinţi sau alte persoane cointeresate, dacă el conştien- tizează faptul că declarația făcută are influență asupra intereselor sale [5]. Conform Codului civil francez, pentru a fi ascul- tat minorul în instanţa de judecată, nu există o limită de vârstă. El va fi audiat ori de câte ori judecătorul va considera necesar, se va ţine cont de discernământul copilului şi maturitatea sa. Minorul poate solicita să fie audiat în prezenţa unui avocat, acesta din urmă trebuie să fie distinct de cel al părinţilor. Minorul va fi audiat fără prezența părinților [6]. Este obligatoriu avizul autorităţii tutelare, întocmit în baza verificării condiţiilor de trai ale părinţilor – fapt care are o importanţă decisivă la examinarea litigiilor. Instanţa de judecată va examina avizul autorităţii tu- telare, luând în consideraţie şi alte probe. În cazul când judecătorul nu este de acord cu avizul, el trebuie să in- dice motivele în hotărârea judecătorească. Potrivit art.74 alin. (l) din Codul familiei, „părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii ma- jori inapţi de muncă care necesită sprijin material”. Se prezumă că părinţii îşi îndeplinesc această obligaţie benevol, dar în procesul de divorţ instanţa de judeca- tă este obligată să verifice dacă părinţii copilului s-au înţeles în această privinţă şi, dacă înţelegerea lipseşte – atunci urmează să fie luată hotărârea privind părintele care trebuie să plătească întreţinerea şi mărimea aces- teia. Poate fi încasată şi pensia de întreţinere pentru soţul care o necesită, întrunind condiţiile specificate la art.82-83 din Codul familiei. Instanţa poate să-l elibe- reze sau să-l limiteze pe soţ de obligaţia de întreţinere, dacă fostul soţ a avut o comportare amorală în familie sau este culpabil de desfacerea căsătoriei [7]. În procesul de divorţ mai poate fi examinată pro- blema folosirii locuinţei şi anume: se va stabili care din- tre soţi va folosi domiciliul comun, acordându-i celui- lalt soţ un termen rezonabil pentru a părăsi locuinţa. Această prevedere nu este expres prevăzută în Codul Familiei, dar rezultă, de regulă, din cererea soţilor şi este necesară în cazurile când comportamentul unuia dintre soţi prezintă primejdie pentru celălalt sau pen- tru copiii lor minori. Un alt efect al desfacerii căsătoriei este partajarea bunurilor comune ale soţilor la cererea lor. Bunurile pot fi împărţite în mod benevol, dar, dacă nu există o înţelegere între soţi, împărţirea se face de către instan- ţa judecătorească. Proprietatea comună în devălmăşie devine personală a fiecărui soţ sau pe cote părți, în dependență de natura bunului partajat. Fostul soț supraviețuitor nu are drept de moşteni- re asupra bunurilor rămase la moartea celuilalt soț și dreptul de a primi pensie pentru pierderea întreţinăto- rului reglementat de Legea privind pensiile de asigu- rări sociale. Referințe bibliografice: 1. Trif M.R., Desfacerea căsătoriei prin divorţ şi partajul bu- nurilor comune ale soţilor. Bucureşti: Editura Haman- giu, 2007, p. 101. 2. Cebotari Valentina, Dreptul Familiei, Chişinău, 2014, p. 145. 3. R.M.Trif., op. cit., p. 293. 4. Ibidem, p. 295-296. 5. Брачно-семейные споры. Сборник документов, вто- рое издание с изменениями. – Москва, Юринформ центр, 2004, р. 48. 6. R.M.Trif., op. cit., p. 284. 7. V. Cebotari, V. Macinscaia, Particularităţile examinării li- tigiilor familiale. Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile, coordonator M. Poalelungi. Chişinău: Cartier juridic, 2006, p. 417.