26 Revista Națională de Drept CZU 342.511(478+498) DOI https://doi.org/10.52388/1811-0770.2021.4(246).02 LOCUL ȘI ROLUL pREȘEDINTELUI REpUBLICII MOLDOVA ȘI pREȘEDINTELUI ROMâNIEI ÎN SISTEMUL AUTORITĂȚILOR pUBLICE. STUDIU COMpARATIV Liliana ȚURCAN Doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, Republica Moldova e-mail: turcanliliana77@gmail.com https://orcid.org/0000-0002-4070-2731 Instituția șefului de stat constituie obiect de cercetare atăt pentru știința dreptului constituțional, căt și pentru știința dreptului administrativ. Articolul este consacrat examinării, în plan comparativ, a rolului și locului șefului de stat în sis- temul autorităților publice din Republica Moldova și România. Sunt analizate prevederile constituționale ce determină funcțiile și atribuțiile Președintelui Republicii Moldova și Președintelui României, opiniile expuse în doctrină, precum și jurisprudența constituțională în materie. Analiza comparativă ne permite să evidențiem care sunt trăsăturile comune, dar și diferențele dintre statutul juridic al Președintelui în aceste state. În opinia autorului, la nivelul Șefului de Stat sau ale Guvernului orice atribuție politică duce la un subsidiar administrativ și orice atribuție administrativă are un substrat politic, încât o delimitare între „politic” și „administrativ” apare ca fiind riscantă și didactic nerecomandabilă. În con- cluzie, autorul argumentează ideea necesității redefinirii rolului și locului Președintelui Republicii Moldova în sistemul autorităților publice, prin regândirea cadrului constituțional în vederea instaurării unui regim semiprezidențial după modelul României sau cel al Franței. Cuvinte-cheie: rolul președintelui, atribuțiile președintelui, guvern, putere executivă, regim politic. THE pLACE AND ROLE OF THE pRESIDENT OF THE REpUBLIC OF MOLDOVA AND THE pRESIDENT OF ROMANIA IN THE SySTEM OF pUBLIC AUTHORITIES. COMpARATIVE STUDy The institution of the Head of State is a research object both for the science of constitutional law and for the science of administrative law. The Article is dedicated to the comparative examination of the role and place of the Head of State in the system of public authorities of the Republic of Moldova and Romania. The constitutional provisions determining the functions and duties of the President of the Republic of Moldova and the President of Romania, the views expressed in the doctrine, as well as the constitutional case-law in this area are analyzed. The comparative analysis allows us to highlight the common features, but also the differences in the legal status of the President in these States. In the opinion of the author, at the level of the Head of State or the Government, any political task leads to an administrative subsi- diary and any administrative task has a political sublayer, that a distinction between "political" and "administrative" appears to be risky and uncommanding. In conclusion, the author argues the idea of the need to redefine the role and place of the President of the Republic of Moldova in the system of public authorities, by rethinking the constitutional framework with a view to establishing a semi-presidential regime along the lines of Romania or France. Keywords: role of the President, duties of the President, government, executive power, political regime. 27nr. 4 (246), 2021 LA pLACE ET LE RôLE DU pRéSIDENT DE LA RépUBLIQUE DE MOLDOVA ET DU pRéSIDENT DE LA ROUMANIE DANS LE SySTÈME DES pOUVOIRS pUBLICS. éTUDE COMpARATIVE L'institution du chef de l'état est un objet de recherche à la fois pour la science du droit constitutionnel et pour la science du droit administratif. L'article est consacré à l'examen comparatif du rôle et de la place du chef de l'état dans le système des pouvoirs publics de la République de Moldova et de la Roumanie. Les dispositions constitutionnelles déterminant les fonctions et les devoirs du Président de la République de Moldova et du Président de la Roumanie, les opinions exprimées dans la doctrine, ainsi que la jurisprudence constitutionnelle en la matière sont analysées. L'analyse comparative nous permet de mettre en évidence quelles sont les caractéristiques communes, mais aussi les différences de statut juridique du président dans ces états. Selon l'auteur, au niveau du Chef de l'État ou du Gouvernement, toute attri- bution politique conduit à une filiale administrative et toute attribution administrative a un substrat politique, de sorte qu'une délimitation entre "politique" et "administratif" apparaît comme risquée et didactiquement déconseillée. En con- clusion, l'auteur soutient l'idée de la nécessité de redéfinir le rôle et la place du Président de la République de Moldova dans le système des pouvoirs publics, en repensant le cadre constitutionnel afin d'établir un régime semi-présidentiel sur le modèle de la Roumanie ou de la France. Mots-clés: rôle du président, responsabilités du président, gouvernement, pouvoir exécutif, régime politique. МЕСТО И РОЛЬ ПРЕЗИДЕНТА РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА И ПРЕЗИДЕНТА РУМЫНИИ В СИСТЕМЕ ОРГАНОВ ГОСУДАРСТВЕННОЙ ВЛАСТИ. СРАВНИТЕЛЬНОЕ ИССЛЕДОВАНИЕ Институт главы государства является объектом исследования как науки конституционного права, так и науки административного права. Статья посвящена сравнительному анализу роли и места главы государ- ства в системе органов государственной власти Республики Молдова и Румынии. Анализируются конститу- ционные положения, определяющие функции и полномочия Президента Республики Молдова и Президента Ру- мынии, мнения, выраженные в доктрине, а также конституционная судебная практика по данному вопросу. Сравнительный анализ позволяет выделить как общие черты, так и различия правового статуса Президента в обоих государствах. По мнению автора, на уровне главы государства или правительства любая политиче- ская атрибуция ведет к административному подчинению, а любая административная атрибуция имеет по- литический субстрат, так что разграничение между «политическим» и «административным» представля- ется рискованным и не рекомендуется. В заключение автор аргументирует необходимость пересмотра роли и места Президента Республики Молдова в системе органов государственной власти путем переосмысления конституционных основ с целью установления полупрезидентского режима по образцу Румынии или Фран- ции. Ключевые слова: роль президента, обязанности президента, правительство, исполнительная власть, по- литический режим. Introducere Instituția șefului de stat constituie obiect de cerce- tare atăt pentru știința dreptului constituțional, căt și pentru știința dreptului administrativ. Articolul este consacrat examinării, în plan comparativ, a rolului și locului șefului de stat în sistemul autorităților publi- ce din Republica Moldova și România. Sunt analiza- te prevederile constituționale ce determină funcțiile și atribuțiile Președintelui Republicii Moldova și Președintelui României, opiniile expuse în doctrină, precum și jurisprudența constituțională în materie. Analiza comparativă ne permite să evidențiem care sunt trăsăturile comune, dar și diferențele dintre sta- tutul juridic al Președintelui în aceste state. În opinia autorului, la nivelul Șefului de Stat sau ale Guver- nului orice atribuție politică duce la un subsidiar 28 Revista Națională de Drept administrativ și orice atribuție administrativă are un substrat politic, încât o delimitare între „politic” și „administrativ” apare ca fiind riscantă și didactic ne- recomandabilă. Astfel, scopul prezentei publicații constă în exa- minarea comparativă a funcțiilor și atribuțiilor Președintelui Republicii Moldova și a Președintelui României în vederea determinării locului și rolului acestora în sistemul autorităților publice. Idei și discuții Instituția șefului de stat constituie obiect de cer- cetare atăt pentru știința dreptului constituțional, căt și pentru știința dreptului administrativ. Teoretic și practic, nu este atăt de simplu să se delimiteze as- pectele exclusiv politice ale Șefului de Stat sau ale Guvernului, de cele exclusiv administrative. La nive- lul Șefului de Stat sau ale Guvernului orice atribuție politică duce la un subsidiar administrativ și orice atribuție administrativă are un substrat politic, încât o delimitare între „politic” și „administrativ” apare ca fiind riscantă și didactic nerecomandabilă. Trebuie să acceptăm ideea că pe această „zonă” se intersectează dreptul administrativ cu dreptul constituțional, stabi- lirea unei problematici specifice fiind, în ultima anali- ză, o chestiune de convenție a autorilor [24, p. 248]. Dreptul constituțional, definit într-o formula- re mai sintetică, ca ramură a dreptului formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, men- ţinerii și exercitării statale a puterii” [32, p. 12], în mod tradițional, examinează detaliat toate aspectele ce țin de instituția șefului de stat: modul de desemna- re, funcțiile, atribuțiile, raporturile cu alte autorități publice, suspendarea din funcție, vacanța funcției, interimatul funcției, actele, răspunderea, implicațiile statutului juridic asupra regimului constituțional. Din perspectiva dreptului administrativ, care, în- tr-o formulare mai generală, reglementează relațiile ce apar în vederea organizării și executării în con- cret a legilor, examinarea instituției Președintelui este efectuată prin prisma determinării coraportului dintre conceptele șef de stat – puterea executivă. Cu alte cuvinte, cu referire la instituția șefului statului, întrebările de bază care sunt abordate în doctrina dreptului administrativ din Romania și Republica Moldova sunt: Care este locul și rolul șefului statului în siste-- mul autorităților publice? Care sunt atribuțiile de natură executivă ale - șefului de stat? Putem oare atribui șeful statului la puterea exe-- cutivă? Putem oare afirma că șeful de stat exercită a - patra putere în stat? Ce raporturi există între șeful statului și gu-- vern: de colaborare sau de subordonare? În Republica Moldova instituția prezidențială este recent instituită, în septembrie 1990, și din acest motiv nu găsim în literatura de specialitate o tratare științifică bine determinată a locului și rolului aceste- ia în sistemul autorităților publice. Cu atât mai mult că forma în care a fost consacrată această instituție inițial în Constituția în vigoare a și suferit anumite modificări [34, p. 63]. Spre exemplu, unul din autori, Borodac A., consi- deră că Președintele are unele atribuții legislative și careva atribuții executive fără a avea un loc bine de- terminat în sistemul autorităților statale [6, p. 67]. O opinie similară găsim într-un tratat de drept administrativ din Romania, în care se menționează că prin atribuțiile sale, Președintele face parte atât din sistemul organelor legislative – puterea legisla- tivă, cât și din sistemul organelor executive – pute- rea executivă [36, p.9-10]. Ca argumente în sprijinul acestei susțineri au fost aduse o serie de prevederi constituționale referitoare la atribuțiile Președintelui, precum promulgarea legilor, posibilitatea dizolvării Parlamentului dacă acesta nu a acordat votul de în- credere pentru formarea Guvernului în termen de 29nr. 4 (246), 2021 60 zile de la la prima solicitare și după respinerea a cel puțin două solicitări de investitură, declara- rea mobilizării parțiale sau totale a forțelor armate, contrasemnarea unor decrete de prim-ministru etc. Invocând aceste argumente, autorul V. Prisăcaru subliniază că: „Exercitând atribuții de natura puterii legislative, căt și a celei executive, Președintele face parte din ambele puteri, fiind în același timp deasu- pra acestora, pentru că el este ales prin vot universal de întregul popor și nu poate fi demis decât tot de popor, prin referendum” [36, p. 10]. Putem fi de acord cu opiniile expuse doar în partea ce ține de afirmarea că Președintele deține atribuții de natura puterii executive. Totodată, con- siderăm că afirmarea potrivit căreia președintele are unele atribuții legislative pare a fi exagerată, mai ales pornind de la prevederile constituționale. Astfel, Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994 [9], în art. 60 alin.(1) determină expres că Parlamentul este unica autoritate legislativă. Dispoziții similare găsim și în Constituția României din 21 noiembrie 1991 [10], care stabilește în art. 61 alin.(1) că Parla- mentul este unica autoritate legiuitoare a țării. La fel, nu putem plasa Președintele pe o treaptă superioară celorlalte puteri doar pentru că este ales prin vot universal de întregul poporul. Amintim, că atât în Republica Moldova, cât și în România, Parla- mentul, și nu Președintele, este organul reprezentativ suprem (a se vedea: art. 60 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova și art. 61 alin.(1) din Constituția României). În plus, Parlamentul, printr-o lege de abilitare, atribuie Guvernului, și nu Președintelui dreptul de a emite ordonanțe cu putere de lege ordinară. (a se ve- dea: art. 106/2 din Constituția Republicii Moldova și art. 115 din Constituția României). Mai mult ca atât, după cum se afirmă în literatura de specialitate, acordarea Președintelui a atribuțiilor de promulgare a legilor, de dizolvare a Parlamentu- lui, de inițiativă legislativă nu înseamnă altceva de- cât un mecanism de influențare a puterii legislative din partea puterii executive, stabilit de Constituție în scopul colaborării și păstrării echilibrului dintre aceste puteri [34, p. 63]. Cu referire la rolul și locul președintelui Republi- cii Moldova în sistemul autorităților publice, o opi- nie interesantă a fost expusă de autorul Guțuleac V., care consideră că potrivit legislației, nici Președintele Republicii Moldova, nici Curtea Constituțională nu se atribuie la vreuna din cele trei verigi ale pute- rii de stat. În viziunea acestui autor, are dreptul la existență și divizarea puterii de stat în cinci verigi, oferindu-i Președintelui Republicii Moldova și Curții Constituționale un loc separat, deoarece, reieșind din atribuțiile lor, ele nu pot fi parte componentă nici la una dintre verigile puterii de stat, prevăzute de Constituția Republicii Moldova: legislativă, execu- tivă și cea judecătorească [19, p. 117-118]. Același autor subliniază că, Președintelui țării îi revine un rol extrem de important în ceea ce privește organizarea și funcționarea întregului sistem al organelor preo- cupate cu activitatea executiv-creativă și controlul acestei activități. Iar Curții Constituționale îi revine controlul constituțional al activității legislativ-crea- tive [19, p. 124]. O opinie similară găsim și la alți autori din Re- publica Moldova, care consideră că Președintele ar avea un rol de mediator (arbitru) între puterile sta- tului, precum și între stat și societate. Acești autori subliniază că „având rol de mediator evident, ne-am contrazice afirmând că el conduce și cu puterea exe- cutivă și administrația publică, deoarece calitatea de bază a unui mediator este imparțialitatea.... Astfel, Președintele Republicii Moldova ar fi o autoritate publică autonomă ce asigură, pe de o parte, colabo- rarea puterilor în stat, iar pe de altă parte, suveranita- tea, independența, unitatea și integritatea teritorială a țării [7, p. 42]. Această opinie este criticată de alți autori care subliniază că atribuirea președintelui unui rol de 30 Revista Națională de Drept mediator al puterilor de stat poate fi interpretată ca încălcarea principiului separației puterilor de stat [37, p. 78]. În acest context, menționăm, că și în literatura de specialitate din România s-a afirmat că Președintele nu face parte din nici una din cele trei puteri (pute- rea legislativă, puterea executivă și puterea judecă- torească), el exercitând o „a patra putere în stat” [5, p.296-297]. Pentru susținerea acestei idei s-a pornit de la funcția de mediere între puterile statului pe care o exercită Președintele României, subliniindu-se că „dacă ar face parte din una din ele, n-ar mai putea să fie moderator între puterea publică din care face parte și o altă putere”. Opiniile expuse mai sus au dreptul la existență dacă admitem că principiul separației puterilor în stat nu trebuie interpretat în varianta sa clasică. Ca urmare a evoluției moderne a acestui principiu, as- tăzi vorbim nu doar de separare, ci și despre cola- borare și control reciproc dintre ramurile puterii. Constituțiile mai multor state contemporane nici nu prevăd expres principiul în cauză, acesta fiind subînțeles reieșind din modul de reglementare a ra- porturilor dintre autoritățile ce realizează funcțiile statului. În plus, trebuie menționată existența în so- cietatea contemporană a unor structuri organizato- rice învestite cu prerogative de putere publică, re- prezentând deci autorități publice, cel mai adesea cu atribuții de control, care, strict științific, nu pot fi în- cadrate în niciuna din cele trei puteri ale statului [1, p. 17]. Drept exemplu de asemenea autorități putem da: Curtea constituțională, Ombudsmanul, Curtea de Conturi etc. [1, p. 16-21]. Cu referire la locul șefului de stat în sistemul autorităților publice, potrivit opiniei majoritare ex- pusă în literatura de specialitate din Republica Mol- dova, Președintele face parte din puterea executivă. Așa, spre exemplu, profesorul A. Arseni menționează că în cadrul celor trei ramuri ale pu- terii de stat, instituția şefului de stat se încadrează plenar în puterea executivă, fiind „capul” acesteia [3, p. 13]. B. Negru și A. Negru menţionează că „... atribu- ţiile puterii executive sunt repartizate nu numai Gu- vernului, ci şi şefului statului – Preşedintelui Repu- blicii Moldova” [33, p. 163]. Gh. Costachi susține că marile structuri ale exe- cutivului sunt: a) șeful de stat; b) guvernul; c) mi- nisterele și celelalte autorități ale administrației pu- blice centrale; d) autoritățile administrației publice locale, la care se adaugă aparatul administrativ în- sărcinat să pregătească și să execute decizii, la nive- lul fiecărei structuri executive [11, p. 318]. Apartenența președintelui la puterea executivă este susținută și de alți autori, cum ar fi M. Orlov [34, p. 63], S. Slusarenco [37, p. 78], Gh. Tataru [38, p. 45-50] ș.a. Și în doctrina din Romania, opinia potrivit căre- ia Președintele face parte din puterea executivă, este majoritară. Astfel, autorul D. C. Mâță subliniază că Președintele României este parte a puterii executive și are prerogative specifice unui șef de stat [30, p. 113]. Aceeași opinie este susținută de A. Iorgovan, V. Vedinaș, D. Apostol Tofan etc. Considerăm că determinarea locului și rolului șefului de stat în sistemul autorităților publice al Re- publicii Moldova și al României este posibilă doar în urma conturării principalelor funcții și atribuții pe care le exercită, acestea fiind fixate în dispozițiile constituționale. În general, dacă să analizăm sub aspect compara- tiv constituțiile statelor contemporane și formele de guvernământ existente în prezent, observăm ca ma- joritatea statelor aleg fie forma parlamentară, fie for- ma mixtă, pentru a evita concentrarea puterii în mâi- nile unei singure persoane. De regulă, constituțiile statelor contemporane îi atribuie șefului de stat un rol mai mult simbolic, cu atribuții restrânse, care se reduc la reprezentarea statului, semnarea tratatelor, promulgarea legilor, acordarea de titluri, numirea în 31nr. 4 (246), 2021 funcții superioare, primirea scrisorilor de acreditare etc. O analiză a modului de reglementare a instituției Președintelui în statele Uniunii Europene care con- sacră forma de guvernământ republicană, ne duce la concluzia că, în majoritatea cazurilor, predomi- nă teza unui Președinte de Republică aflat cât mai aproape de un monarh constituțional, cu rol în prin- cipal de reprezentare și de arbitru, dispunând de atribuții destul de restrânse și adeseori condiționate de intervenția altor autorități publice [1, p. 110]. De remarcat, că în Constituția României noțiunea șefului de stat nu este menționată expres, dar este folosită în mod constant în doctrina de drept constituțional și de drept administrativ atunci cănd se prezintă atribuțiile de reprezentare a statului ro- mân, atât în interiorul, cât și în exteriorul țării [4, p.77]. Din analiza prevederilor Constituției Români- ei, este clar că Președintele exercită atribuții specifi- ce șefului de stat, cum ar fi: reprezentarea statului în relațiile internaționale, conferirea decorațiilor, acor- darea grațierii etc.). Curtea Constituțională a Româ- niei a calificat Președintele României ca șef al sta- tului în mod implicit, prin Hotărârea nr.3/1996 [23], și ulterior, în mod explicit, prin Decizia nr.147/2007 [15]. Această jurisprudență constituțională a fost con- solidată prin Decizia nr.683/2012 [16], în care s-a statuat, cu valoare de principiu, că în „exercitarea atribuțiilor constituționale, Președintele Romăniei participă la reuniunile Consiliului European în cali- tate de șef al statului”. În Constituția României, Capitolul II cu titlul „Președintele României” face parte din titlul III „Autoritățile publice”, fiind precedat de Capitolul I „Parlamentul”. În Constituția Republicii Moldova, Capitolul V cu titlul „Președintele Republicii Moldova” face par- te din titlul III „Autoritățile publice”, fiind precedat de Capitolul IV „Parlamentul”. Menționăm că Constituțiile care consacră regi- muri parlamentare, ca regulă, plasează subdivizi- unea consacrată Președintelui Republicii după cea consacrată Parlamentului, iar calitatea de șef de stat a președintelui, la fel ca și în constituțiile monarhice, este fie prevăzută în mod expres, fie sugerată prin alte expresii, fie subînțeleasă din modul în care sunt reglementate atribuțiile [24, p. 288]. Constituțiile care consacră regimuri prezidențiale sau semi-prezidențiale, dimpotrivă, ca regulă, pla- sează materia consacrată Președintelui Republicii înaintea celei consacrate Parlamentului, exemplu ti- pic în această privință oferindu-l Constituția Franței [24, p. 288]. Vorbind nemijlocit de rolul șefului de stat în sis- temul puterii, precizăm că acesta este determinat în principal de funcțiile cu care este învestit [38, p. 46]. Rolul Președintelui Republicii Moldova este consa- crat în art. 77 din Constituția Republicii Moldova, care stabilește: (1) Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului. (2) Preşedintele Republicii Mol- dova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Pornind de la aceste dispoziții constituționale, în literatura de specilitate au fost identificate 3 funcții ale Președintelui Republicii Moldova: funcția de reprezentare, funcția de garant şi funcția de mediere. Potrivit opiniei prof. A. Arseni, primele două func- ţii sînt expres consacrate în Constituţia Republicii Moldova, în timp ce ultima derivă din prevederile constituţionale [2, p. 216]. În acest context, în doc- trină se subliniază că funcţia de mediere a şefului de stat cuprinde o serie de prerogative bazate pe dreptul: • de a convoca sesiuni extraordinare sau speciale ale Parlamentului (art. 67 alin. (2)); • de a adresa Parla- mentului mesaje (art. 67 alin. (2)); • de a promulga legile (art. 93); • de a dizolva Parlamentul (art. 85); • de a desemna candidatura la funcţia de prim-ministru şi de a numi Guvernul (art. 98); • de a numi în func- 32 Revista Națională de Drept ţie judecătorii la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (art. 116); • de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional (art. 88 lit. f)) etc. [12, p. 462]. Sub aspect comparativ, precizăm că Constituţia României în art. 80 consacră expres toate cele trei funcţii ale şefului de stat, stabilind următoarele: „(1) Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării. (2) Președintele Ro- mâniei veghează respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puteri- le statului, precum și între stat și societate.” Așadar, în raport cu prevederile art. 80 din Constituție, în doctrina românească se identifică un triplu rol al Președintelui, constănd în trei funcții fundamentale: funcția de reprezentare, funcția de apărare sau garantare a unor valori fundamentale ale poprului romăn și funcția de mediere sau de ar- bitraj [41, p. 69]. Într-un comentariu recent al Constituției Români- ei se susține că după integrarea României în Uniunea Europeană se impune a adăuga o a patra atribuție pe care o are Președintele României, aceea de garant al îndeplinirii obligațiilor asumate de România față de Uniunea Europeană, așa cum prevede art. 148 alin.(4) din Constituție: Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alinea- tului (2) [31, p. 711]. În opinia noastră, faptul că în Republica Moldova și Romania șeful statului exercită funcția de medie- re, iar dispozițiile constituționale nu atribuie expres președintele nici la o putere din stat, a generat opinia susținută de unii autori, potrivit căreia președintele ar reprezenta o a patra putere în stat. Pe de altă parte, în doctrină s-a subliniat că „me- dierea realizată de Președinte are un caracter faculta- tiv, iar propunerile făcute nu pot avea forță obligato- rie față de părțile implicate” [35, p. 62]. S-a mai menționat, că consacrarea expresă a ro- lului Președintelui de arbitru între „puterile statului, precum și între stat și societate” nu poate fi interpreta- tă în conotația sa juridică. Cum șeful statului nu poate interveni direct între autoritățile publice ce realizează clasicele funcții ale statului, o asemenea interpretare ar duce la concluzia de neacceptat că acesta s-ar situa undeva deasupra celor trei puteri ale statului, eventu- al, ca o autoritate suprastatală [1, p. 113]. Cu toate acestea, funcția de mediere este impor- tantă, pornind de la legitimitatea populară, ce re- zultă din alegerea directă de către popor. Pe de altă parte, această funcție conduce la necesitatea unui Președinte de Republică, neutru și echidistant față de partidele politice. Menționăm, în acest context, că în Constituția României s-a prevăzut expres, în art. 84 alin.(1), interdicția de a fi membru al vreu- nui partid politic, după dobândirea celei mai înalte funcții din stat. Sub aspect comparativ, menționăm că în Constituția Republicii Moldova lipsește o aseme- nea prevedere expresă; interdicția respectivă o gă- sim în Codul electoral al Republicii Moldova din 21 noiembrie 1997 [8], care stipulează în art. 123 alin.(2): Până la validarea mandatului, candidatul ales la funcția de Președinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituționale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplinește nicio altă funcţie publică sau privată. Funcțiile șefului de stat determină cercul atribuțiilor, existând mai multe criterii de clasificare a acestora (din punct de vedere al procedurii, al for- melor tehnico-juridice, al conținutului, al frecvenței etc.). Unul din criteriile care ne permite să înțelegem mai bine și să conturăm locul șefului de stat în siste- mul autorităților publice este clasificarea din punct de vedere al subiectelor în raport cu care se exercită, 33nr. 4 (246), 2021 avându-se în vedere, în principiu, atribuțiile pe care Președintele le exercită în raporturile sale cu celelal- te autorități constituționale care realizează clasicele funcții ale statului. Față de puterea legislativă sunt analizate atribuțiile sale în raport cu Parlamentul. Față de puterea executivă, sunt analizate atribuțiile sale în raporturile cu Guvernul și alte autorități ale administrației publice. Față de puterea judecăto- rească sunt analizate atribuțiile sale în raporturile cu justiția și, distinct, datorită naturii juridice speciale, a acestei autorități publice, atribuțiile sale în raportu- rile cu Curtea Constituțională [1, p. 121]. După criteriul domeniului în care intervin, specialiștii în drept administrativ evocă, de regulă, atribuțiile Președintelui în domeniul apărării și în cazuri excepționale, precum și în domeniul politicii externe. Cu referire la atribuțiile Președintelui în rapor- turile sale cu Parlamentul, subliniem că atât în Republica Moldova, cât și în România, dispozițiile constituționale configurează următoarele atribuții pentru șeful de stat: adresarea de mesaje Parlamen- tului, convocarea și dizolvarea Parlamentului, pro- mulgarea legii. În plus, reieșind din prevederile art. 73 din Constituția Republicii Moldova, Președintele Re- publicii Moldova este unul dintre subiectele cu drept de inițiativă legislativă, acest drept nefiind recunoscut Președintelui României. Cu referire la această prerogativă a Președintelui Republicii Mol- dova, autoarea M. Orlov a subliniat că inițiativa legislativă aparține unui cerc foarte restrâns: deputaților în Parlament, Președintelui Republicii și Guvernului (art. 73), deci este o atribuție de ma- ximă importanță [34, p. 66]. Alți cercetători au accentuat că dreptul Președintelui Republicii Moldova la inițiativă le- gislativă recunoscut de art. 73 este un „drept ce nu poate fi întâlnit în nicio Constituție aparținând unui stat cu regim politic parlamentar”, fiind vorba de prevederi constituționale specifice unui regim semiprezidențial de guvernare [13, p. 9]. S-a mai subliniat, că atribuțiile Președintelui Republicii Moldova care se referă la coraportul acestuia cu puterea legislativă și se manifestă prin dreptul de a participa la lucrările parlamentului, de a adresa mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii și dreptul de a dizolva parlamentul, sunt identice cu atribuțiile Președintelui Franței în do- meniul respectiv, fiind caracteristice republicilor cu regimul politic semi-prezidențial [37, p. 71]. În ce privește atribuțiile Președintelui în rapor- turile cu justiția, tradițional sunt examinate două ca- tegorii de atribuții, și anume: numirea magistraților și acordarea grațierii individuale. Potrivit prevederilor art. 116 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova, judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție, în condițiile legii, până la atingerea plafonului de vâr- stă, de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Iar în corespundere cu Constituția României, art. 134 alin.(1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii. Așadar, numirea judecătorilor în ambele țări poartă mai mult un character solemn, declarativ, deoarece rolul de bază îl are, Consiliul Superior al Magistraturii, care selectează candidații prin con- curs, în baza rezultatelor examenului de capacita- te. Președintele Republicii Moldova nu dispune de dreptul de a conduce ședințele Consiliului Su- perior al Magistraturii, acestea fiind prezidate de Președintele acestui organ, ales prin vot secret, din rândul membrilor judecători ai Consiliului, pe durata mandatului, cu votul majorităţii membrilor Consiliului şi care îşi exercită activitatea pe bază permanentă, în corespundere cu art. 5 alin.(1) și art. 34 Revista Națională de Drept 6 lit.(a) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, nr.947 din 19 iulie 1996 [25]. În plan comparativ, menționam, că potrivit art. 133 alin.(6) din Constituția României, Președintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. Nefiind membru al Consiliului, Președintele României este în drept totuși să participe, fără drept de vot, la ședințele acestui organism ori de câte ori consideră că prezența sa la dezbateri este necesară. Este o soluție interesantă și inedită, spre deose- bire de alte țări (ca de exemplu, Franța sau Italia) unde Președintele Republicii este și președintele Consiliului Superior al Magistraturii. Participa- rea Președintelui României la lucrările Consiliului Superior al Magistraturii apare ca o formă de ga- rantare a drepturilor cetățenilor, care îi sesizează acestuia diferite aspecte din justiție, aduse astfel în discuție, într-o formă instituționalizată, pentru a trage concluziile și a se adopta măsurile care se impun [1, p. 140]. Cu referire la raporturile Președintelui cu Curtea Constituțională, menționăm că potrivit art. 142 alin. (3) din Constituție, Președintele României numește trei din judecătorii Curții Constituționale, trei fiind numiți de Camera deputaților și trei de Senat. Sub aspect comparativ, subliniem că Președintele Repu- blicii Moldova, prin modificările aduse Constituției la 05 iulie 2000 [29], a fost lipsit de dreptul de a numi judecători în Curtea Constituțională. Astfel, în prezent, în corespundere cu art. 136 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova, doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern şi doi de Con- siliul Superior al Magistraturii. Atât în Republica Moldova, cât și în Româ- nia, șeful de stat este în drept de a sesiza Curtea Constituțională. Astfel, în Romania, potrivit art. 146 lit.(a) din Constituție, Președintele poate sesi- za Curtea Constituțională, alături de alte subiecte de sesizare, cu privire la neconstituționalitatea unei legi, înainte de promulgare, cu toate consecințele ce decurg de aici. Iar în Republica Modlova, art. 25 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, nr.317 din 13.12.1994 [26], include Președintele Republicii Moldova în lista subiectelor cu drept de sesizare. Din perspectiva dreptului administrativ, un inte- res deosebit îl prezintă atribuțiile exercitate de șeful statului în raporturile cu Guvernul și alte autorități administrative. Considerăm că identificarea esenței acestor raporturi ne permit să înțelegem, de fapt: dacă putem considerea șeful de stat ca parte - componentă a puterii executive sau nu; dacă Președintele și Guvernul se află în rapor-- turi de subordonare sau colaborare. Explicarea instituției șefului de stat trebuie rea- lizată în funcție de structura executivului și de lo- cul șefului de stat în acest executiv. În raport cu Guvernul, potrivit dispozițiilor constituționale, Președintele Republicii Moldo- va are următoarele atribuții: după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru (art. 98 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova); în baza vo- tului de încredere acordat de Parlament, numeşte Guvernul (art. 98.alin.(4) din Constituția Republi- cii Moldova); în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numește, la propunerea Prim- ministrului, pe unii membri ai Guvernului. (art. 98 alin.(6) din Constituția Republicii Moldova). O atribuție importantă este și cea prevăzută de art. 88 lit.(i) din Constituția Republicii Moldova, potrivit căreia Președintele suspendă actele Guver- nului ce contravin legislației până la adoptarea ho- tărârii definitive a Curții Constituționale. În doctrină s-a apreciat drept nereușită plasarea acesteia printre „alte atribuții”, această atribuție este deosebit de im- portantă în asigurarea legalității și îndeplinirii exacte a programului de guvernare [34, p. 67]. 35nr. 4 (246), 2021 Atribuțiile Președintelui României în raporturi- le cu Guvernul se înscriu, în mare parte, în regis- trul tradițional al raporturilor dintre șeful statului și autoritatea publică centrală colegială prin care se realizează puterea executivă [30, p. 124]. Aceste atribuții privesc în esență, dreptul Președintelui de a desemna candidatul pentru funcția de prim-minis- tru, de a numi Guvernul și de a revoca sau numi pe unii membri ai Guvernului (a se vedea: art. 85, 103 din Constituția României). Totodată, Președintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de im- portantă deosebită (art. 86 din Constituție); poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica exter- nă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii (art. 87 alin.(1)); prezidează ședințele Guvernului la care participă (art. 87 alin. (2)). Ultimele atribuții au fost prevăzute și de Constituția Republicii Moldova în varianta din 1994, însă au fost excluse prin reforma din 05 iulie 2000 [29], astfel, fiind redusă considerabil influența Președintelui Republicii Moldova în do- meniul executiv. În general, doctrina tratează re- forma constituțională din iulie 2000 drept un eve- niment cu un impact destul de mare pentru viaţa politică moldovenească, legislativul operând modi- ficări constituționale prin care a limitat prerogati- vele președintelui şi a poziției sale în sistemul po- litic moldovenesc și substituind instituția alegerii șefului de stat de către popor cu alegerea acestuia de către parlament [13, p. 9]. Prin Hotărârea Curții Constituționale nr.7 din 04.03.2016 au fost revigorate dispozițiile constituționale, abrogate în anul 2000 (art. 78), care prevăd alegerea șefului de stat prin sufragiu univer- sal direct, fiind recunoscută legitimitatea populară a șefului de stat. Cu toate acestea însă, șefului statului nu i-au fost „restituite” atribuțiile pe care le deținea până în anul 2000, perioadă în care, din punctul de vedere al reprezentativității, acesta deţinea aceeaşi poziţie cu autoritatea legiuitoare, având prerogative largi, precum: de a desemna un candidat la funcţia de Prim-ministru fără consultarea fracţiunilor par- lamentare (art. 98 alin. (1) din Constituție); dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei (art. 141 alin. (1) lit. c)), de a lua parte la şedinţele Guvernului, de a prezida şedinţele Guvernului la care participă, de a consulta Guvernul în probleme urgente şi de im- portanţă deosebită (art. 83), inclusiv dreptul de a înainta doi judecători la Curtea Constituțională etc [13, p. 10]. În categoria atribuțiilor în raporturile cu alte autorități ale administrației publice, se înscrie, spre exemplu, atribuția șefului de stat de a numi în funcții publice, în condițiile legii (prevăzută de art. 88 lit.(d) din Constituția Republicii Moldova și art. 94 lit.(c) din Constituția României), precum și pre- rogativa șefului de stat de a propune numirea con- ducătorilor unor autorități ale administrației publi- ce. Spre exemplu, potrivit art. 65 alin.(2) lit. (h) din Constituția României, Parlamentul reunit în ședință comună numește, la propunerea Președintelui Ro- mâniei, directorii serviciilor de informații și exerci- tă controlul asupra activității acestor servicii, iar, în corespundere cu art. 13 din Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, nr.753 din 23-12-1999 [28], Serviciul este condus de un director, numit în funcţie de Parlament, la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani. În contextul descrierii atribuțiilor șefului de stat în raporturile cu alte autorități ale administrației publice, este necesar de reliefat atribuțiile sale în domeniul apărării. Atât Președintele României, căt și Președintele Republicii Moldova, cum de fapt, și marea majoritate a șefilor de stat, au calitatea consfințită în Constituție, de comandant al forțelor armate, în această calitate interacționând cu toa- 36 Revista Națională de Drept te autoritățile cu atribuții în domeniul militar, de menținere a păcii și stabilității în societate. În domeniul apărării, potrivit art. 87 din Constituția Republicii Moldova, Președintele Re- publicii Moldova poate declara mobilizarea parțială sau generală, precum și starea de război, poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile le- gii. Necesitatea acordului sau aprobării din partea Parlamentului, cât și contrasemnarea de către prim- ministru a acestor activități nu trebuie privită ca o diminuare a puterii șefului de stat. În cazul dat se ia în vedere importanța deosebită a problemei care atinge interesul general național și trebuie să fie re- zolvată cu acordul întregii puteri supreme, pentru a evita erorile fatale [34, p. 66-67]. Președintele României are atribuții simila- re în domeniul apărării, fiind determinate de art. 92 al Constituției Romăniei. În plus, art. 92 alin. (1) din Constituția României stabilește expres că Președintele României îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a țării. Consiliul Suprem de Apărare a țării reprezintă o autoritate autonomă colegială, formată din membri de drept [18, p. 326]. În acest context menționăm că Președintele Re- publicii Moldova, la rândul său, este președinte al Consiliului Suprem de Securitate, această calita- te fiind prevăzută nu de Constituție, ci de art. 12, alin.(3) din Legea securității statului, nr. 618 din 31.10.1995 [27] și de art. 6 alin.2 din Decretul pri- vind aprobarea Regulamentului Consiliului Suprem de Securitate, nr.58 din 29 martie 2021 [17]. Consi- liul Suprem de Securitate este un organ consultativ care analizează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale în domeniul asi- gurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări Preşedintelui Republicii Moldova în probleme de politică externă şi internă a statului. (art. 12 alin.(1) din Legea securității statului). Considerând politica externă tot o dimensiune a administrației publice, unul dintre ministere ocu- păndu-se de acest domeniu, rezultă că reglementa- rea unor atribuții și pentru șeful de stat în această materie are semnificația implicării sale în procesul decizional administrativ [24, p. 317]. Atât în Re- publica Moldova, cât și în România principalele atribuții ale șefului de stat în domeniul politicii externe constau în următoarele: a) încheierea de tratate internaționale în numele țării; b) acredi- tarea reprezentanților diplomatici; c) înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor di- plomatice. Atribuțiile în domeniul politicii externe țin, în mare parte, de șeful statului, chiar dacă în acest do- meniu au atribuții atât Parlamentul, cât și Guvernul [34, p. 66]. Așadar, observăm că în ambele state cercul atribuțiilor șefului de stat în domeniul executiv este impunător, dacă să facem comparație cu cercul atribuțiilor președintelui în raport cu puterea legis- lativă și cercul atribuțiilor în raport cu justiția și alte autorități jurisdicționale. Într-o formulare generală, s-a apreciat în doctri- na din România, s-ar putea spune că toate atribuțiile Președintelui care nu privesc sarcinile de reprezen- tare a statului și, respectiv, de „mediere între pute- rile statului, între stat și societate” sunt atribuții din sfera executivului [24, p. 313]. Considerăm, că cercul larg al atribuțiilor șefului de stat în domeniul executiv a avut ca efect forma- rea în doctrina din Republica Moldova și Româ- nia a opiniei majoritare potrivit căreia președintele face parte din puterea executivă. În același timp, nu există o opinie unică referitor la locul președintelui în cadrul puterii executive. Astfel, unii autori consideră că Președintele este mai superior decât Guvernul, subliniind că Președintele Republicii, pe lângă calitatea de a fi șef al statului, este și șef al executivului, aflându- 37nr. 4 (246), 2021 se în vârful piramidei sistemului acestor autorități. Autoarea Maria Orlov accentuează în acest con- text că „nu putem fi de acord cu părerea potrivit căreia Președintele Republicii împarte egal pute- rea executivă cu Guvernul, aflându-se pe aceeași treaptă în sistemul autorităților publice; în primul rând, Președintele Republicii numește Guvernul, în baza votului de încredere acordat de Parlament (oricum nu se poate numi pe cineva într-o funcție egală cu a celui care numește), în al doilea rând, Președintele dispune de atribuții de putere mult mai mari, de care nu dispune nici un guvern sau prim-ministru”[34, p. 64]. Alți specialiști consideră că între președinte și guvern nu există raport de subordonare, argumen- tând că în acest sens legea fundamentală nu conţi- ne nicio prevedere expresă, ba mai mult, stabileşte responsabilitatea politică a guvernului faţă de par- lament, şi nu faţă de Preşedinte. În acelaşi timp, ideea superiorităţii şefului de stat faţă de guvern este infirmată, într-o anumită măsură, şi de con- diţia contrasemnării de către primul-ministru a decretelor emise de Preşedinte (în cazurile expres reglementate de lege) [12, p. 467; 38, p. 46]. Comisia de la Veneţia, fiind expusă în Avizul asupra propunerilor Preşedintelui Republicii Mol- dova de modificare a Constituţiei în vederea extin- derii competenţelor de dizolvare a Parlamentului, adoptată la cea de-a 111-a sesiune plenară din 16- 17 iunie 2017, CDL-AD(2017)014, a notat că prin reforma din 2000, Republica Moldova a devenit o republică parlamentară, în care Președintele Re- publicii, deși este șeful statului, nu este, în același timp, șeful executivului și are competențe executive limitate. În regimurile parlamentare, șeful statului joacă un rol de arbitru, sau pouvoir neutre, detașat de politica partidului (a se vedea Avizul citat, §§ 26-27, 56) [14, p. 25]. Deși în doctrină s-a afirmat că Republica Moldova reprezintă un regim politic mixt, îm- binând calitățile regimului parlamentar cât și cele ale regimului prezidențial [37, p.79], Curtea Constituțională a Republicii Moldova a statuat con- stant în jurisprudența sa că Republica Moldova este o republică parlamentară [21, 22]. S-a afirmat, în special, că prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 7 din 4 martie 2016, s-a revenit la alegerea Președintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățeni, în cadrul unui regim parlamentar. Hotărârea Curții, motivată de necesitatea de a evita dizolvările repetate ale Parlamentului, și nu de a le multiplica, a vizat exclusiv modalitatea de alegere a Președintelui Republicii Moldova, nu și competențele acestuia, modificate prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000, în sensul configurării regimului parlamentar de gu- vernământ [22, p. 112]. În plan comparativ, în contextul determinării esenței raporturilor dintre Președinte și Guvern, în doctrina din Romănia s-a expus opinia că în regi- mul constituțional actual puterea executivă este bi- cefală, fiind partajată prin atribuții specifice între Președintele României și Guvern, în cadrul unor relații de colaborare, și nu de subordonare [39, p. 163]. Un alt autor subliniază că funcția de șef al exe- cutivului se realizează împreună cu Guvernul, dată fiind structura bicefală a executivului în actualul cadru constituțional [30, p. 115]. Se mai menționează în literatura de specialitate că ceea ce este important pentru definirea funcției de Președinte al României este faptul că el nu dis- pune de o putere absolută în realizarea funcțiilor sale, acestea fiind funcții propriii puterii executive, iar exercitarea lor este partajată între Președinte și Guvern, ambele autorități aflându-se sub control parlamentar [40, p. 50]. Având în vedere funcțiile pe care le exercită Președintele României, precum și alegerea sa de popor prin vot universal, egal, direct și secret, în 38 Revista Națională de Drept doctrină s-a considerat, într-o opinie majoritară, că regimul politic din România este un regim semi- prezidențial atenuant sau parlamentarizat [30, p. 116]. Curtea Constituțională a României s-a expri- mat cu privire la tipul de regim politic consacrat de Constituția din 1991 în considerentele Deciziei nr.683/2012 [16], optând, la fel, într-o opinie ma- joritară spre calificarea regimului politic ca fiind semiprezidențial. Concluzii Analiza comparativă a prevederilor constitu- ționale referitoare la funcțiie și atribuțiile șefului de stat în Republica Moldova și Romănia, pre- cum și a opiniilor doctrinarilor și a jurisprudenței constituționale în materie, ne permite să formulăm următoarele concluzii: - în ambele state legitimitatea Președintelui este de natură populară, ca și în cazul Parlamentului, totuși Parlamentul este autoritatea reprezentativă supremă, și nu Președintele; - în ambele state Președintele are un rol triplu, rolul de mediere generând cele mai multe discuții în literatura de specialitate, fiind uneori invocat ca argument forte în întemeierea opiniei potrivit căre- ia Președintele reprezintă o autoritate autonomă ce nu poate fi atribuită nici la o putere clasică; - atât Constituția Republicii Moldova, cât și Constituția României nu indică expres că Președintele face parte din puterea executivă, sau că este șeful puterii executive. Cu toate acestea, în ambele state cele mai largi atribuții Președintele le are anume în domeniul executiv; - în ambele state atribuțiile de natură execu- tivă ale Președintelui nu sunt nelimitate, fiind condiționate de implicarea altor autorități, fie de Parlament (de exemplu, la formarea guvernului), fie de Guvern (cele mai importante acte fiind con- trasemnate de prim-ministru): Președintele României are atribuții mai largi în domeniul executiv, fiind astfel recunoscut prac- tic în unanimitate de doctrină ca unul din capurile puterii executive alături de Guvern. Cu referire la implicațiile rolului Președintelui României asu- pra regimului constituțional actual, atât doctrina, cât și jurisprudența constituțională din România califică regimul constituțional existent drept unul semiprezidențial. În Republica Moldova nu există o unanimitate de opinii în acest sens, incertitudinea privind sta- tutul juridic al președintelui, dar și determinarea locului acestuia în sistemul autorităților publice, fiind cauzate de discrepanța dintre modul de ale- gere a președintelui și atribuțiile acestuia, atribuții ce au fost limitate prin reforma constituțională din 2000, însă care nu au fost restituite în 2016, când s-a schimbat modul de alegere a Președintelui. Este evident că astăzi, pentru a evita posibilele conflicte dintre Președinte și Parlament, Președinte și Guvern, se impune ca necesară redefinirea rolu- lui și locului Președintelui Republicii Moldova în sistemul autorităților publice, prin regândirea ca- drului constituțional în vederea instaurării unui re- gim semiprezidențial după modelul României sau a Franței. Referințe bibliografice APOSTOL TOFAN, D. Drept administrativ, Vol.I, 1. Ediția 5, Editura C.H.Beck, București, 2020. ARSENI, A. Legitimitatea puterii de stat – principiu 2. edificator al statului de drept şi democratic contemporan: argumentare ştiinţifică şi confirmare practică. Monogra- fie. Chişinău: CEP USM, 2015. ARSENI, A. Şeful de stat – garanţii de realizare a 3. mandatului: concept teoretico-practic, Revista națională de drept, nr.3, martie, 2008, p.13-16. BĂLAN, E. Instituții administrative. Ed. C. 4. H.Beck, București, 2008. BREZOIANU, D. Drept administrativ romăn, Edi-5. tura All Beck, București, 2004. 39nr. 4 (246), 2021 BORODAC, A. Bazele statului și dreptului Repu-6. blicii Moldova, Editura Știința, Chișinău, 1997. COBĂNEANU, S., BOBEICO, E., RUSU, V. Drept 7. administrativ. Note de curs, CEP USM, Chișinău, 2012. Codul electoral al Republicii Moldova din 8. 21.11.1997. Republicat: Monitorul Oficial al republicii Moldova, nr. 451-463, art. 768 din 29.12.2017. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994. 9. Republicată: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.78/140 din 29.03.2016. Constituția României din 21.11.1991. Republica-10. tă: Monitorul Oficial al României, nr.767 din 31 octom- brie 2003. COSTACHI, Gh. Direcţiile prioritare ale edifică-11. rii statului de drept în Republica Moldova, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chişinău, 2009. COSTACHI, Gh., HLIPCĂ, P. Organizarea şi 12. funcţionarea puterii în statul de drept, Tipografia Uni- versităţii “Transilvania” din Braşov, Chişinău: Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, 2010. COSTACHI, Gh. Republica Moldova: de la par-13. lamentarism la prezidențialism. Legea și Vața, ianuarie, 2019, p.4-12. Decizia Curții constituționale a Republicii Mol-14. dova de inadmisibilitate a sesizării nr. 31b/2020 privind interpretarea prevederilor articolelor 77 și 86 coroborate cu articolele 2, 6, 96 și 101 din Constituție (atribuțiile Președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe din 6 august 2020). Publicată: https://www.const- court.md/ccdocview.php?tip=decizii&docid=846&l=ro Decizia Curții Constituționale a României, nr.147 15. din 21 februarie 2007 referitoare la constituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Pu- blicată: Monitorul Oficial, nr.162 din 7 martie 2007. Decizia Curții constituționale a României, nr. 683 16. din 27 iunie 2012, asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de Primul-mi- nistru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte. Publicată: Monitorul Oficial al României, nr. 479 din 12 iulie 2012. Decretul Președintelui Republicii Moldova, 17. nr.58 din 29-03-2021, privind aprobarea Regulamentu- lui Consiliului Suprem de Securitate. Publicat: Monito- rul Oficial al Republicii Moldova, nr. 88-95 art. 89 din 02.04.2021. DRĂGANU, T. Drept constituțional și instituții 18. politice. Tratat elementar, Vol.I, Editura Lumana Lex, București, 1998. GUțULEAC, V. Rolul și locul Președintelui Re-19. publicii Moldova și a Curții Constituționale în sistemul puterii de stat și unele probleme privind legalitatea și legitimitatea activității lor. Revista națională de drept, nr.4-6, 2020, p.113-126. Hotărârea Curții Constituționale a Republicii 20. Moldova, nr.7 din 04.03.2016, privind controlul consti- tuţionalităţii unor prevederi ale Legii nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea Con- stituţiei Republicii Moldova (modul de alegere a Pre- şedintelui). Publicată: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 59-67 din 18.03.2016. Hotărârea Curții Constituționale a Republicii 21. Moldova, nr.2 din 24-01-2017, pentru interpretarea pre- vederilor articolului 98 alin. (6) din Constituția Republi- cii Moldova (codecizia la remanierea guvernamentală). Publicată: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 356-359 art. 94 din 06.10.2017 Hotărârea Curții Constituționale a Republicii 22. Moldova, nr. 24 din 27 iulie 2017, privind controlul constituționalității decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 105-VIII din 28 martie 2017 privind des- făşurarea referendumului republican consultativ asupra unor probleme de interes naţional (referendumul repu- blican consultativ). Publicată: https://www.constcourt. md/ccdocview.php?tip=hotariri&docid=627&l=ro Hotărârea Curții Constituționale a Romăniei, 23. nr.3/1996 referitoare la soluționarea contestației privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 no- iembrie 1996. Publicată: Monitorul Oficial al României, nr.216 din 11.09.1996. IORGOVAN, A. Tratat de drept administrativ. 24. Vol.I, ediția a III-a, editura Allbeck, București, 2001. Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliul 25. Superior al Magistraturii, nr. 947 din 19.07.1996. Repu- blicată: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.185, art. 620. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea 26. 40 Revista Națională de Drept Constituţională, nr. 317 din 13.12.1994. Publicată: Mo- nitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 8 art. 86 din 07.02.1995. Legea Republicii Moldova securității statului, nr. 27. 618 din 31.10.1995. Publicată: Monitorul Oficial al Re- publicii Moldova, nr. 10-11 art. 117 din 13.02.1997. Legea Republicii Moldova pri-28. vind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, nr.753 din 23.12.1999 Publicat : 31.12.1999 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 156 art. 764. Legea Republicii Moldova cu privire la modifi-29. carea și completarea Constituției Republicii Moldova, nr.1115 din 05.07.2000. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 88-90 art. 661 din 28.07.2000. MĂțĂ, D.C. Drept administrativ. Volumul I, Ediția 30. a III-a, Editura Universul Juridic, București, 2021. MURARU, I, TĂNĂSESCU, E.S. Constituția 31. României. Comentariu pe articole, ed.2, ed. C. H. Beck, București, 2019. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E.S. Drept con-32. stituţional şi instituţii politice, Ed. All Beck, București, 2003. NEGRU, B., NEGRU, A. Teoria generală a drep-33. tului şi statului. – Chişinău: Bons Offices, 2006. ORLOV, M., BELECCIU, Ș. Drept administrativ, 34. Editura „Elena –V.I.”, Chișinău, 2005. PETRESCU, R.N., Drept administrativ. Editura 35. Hamangiu, București, 2009. PRISĂCARU, V. Tratat de drept administrativ 36. român, Partea generală, Lumina Lex, București, 1993. SLUSARENCO, S., POZNEACOVA, V. Unele 37. considerații privind rolul instituției prezidențiale. Revis- ta națională de drept, nr.10-12, 2020, p.65-80. TATARU, Gh. Rolul instituției prezidențiale în 38. cadrul sistemului puterii de stat, Legea și viața, octom- brie, 2016, p.45-50. VEDINAȘ, V.Tratat teoretic și practic de drept 39. administrativ, Vol.I, Ed. Universul juridic, București, 2018. VIDA, I., VIDA, I.C., Puterea executivă și 40. administrația publică, ed. a II-a, Editura Cordial Lex, Cluj Napoca, 2012. VRABIE, G. Rolul și funcțiile Președintelui Ro-41. mâniei, în Revista de drept public, nr.2, 1995.