4. Publicaţii didactice şi metodice
Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/164
Browse
Item ASISTENŢA SOCIALĂ : GHID DE STUDII(CEP USM, 2010) Bulgaru, Maria; Milicenco, StelaLucrarea include planurile de învăţământ şi programele analitice la specialitatea de asistenţă socială (licenţă) cu opţiunile: Asistenţa socială a familieişi copilului în situaţie de riscşi Asistenţa socială a persoanelor în vârstă. Lucrarea este destinată profesorilor şi studenţilor de la specialitatea de asistenţă socială, instituţiilor superioare de învăţământ ce pregătesc asistenţi sociali.Item SOCIOLOGIE: GHID DE STUDII(CEP USM, 2015) Oceretnîi, AnastasiaLucrarea include Planul de învăţământ şi fişele disciplinelor la Ciclul I Licenţă la specialitatea Sociologie. Ea reprezintă un ghid metodic în pregătirea prin învăţământ superior a specialiştilor în sociologie. Este destinată profesorilor şi studenţilor de la specialitatea Sociologie.Item DEZVOLTAREA RESURSELOR EDUCATIONALE DIGITALE (CADRU METODOLOGIC)(CEP USM, 2017) Bragaru, TudorDatorită supraîncărcării informaţionale, erodării rapide a cunoştinţelor, prezentul şi viitorul instruirii universitare se preconizează a fi, în temei, digital, sub formă de mobile (m-learning) sau electronic (e-learning), adesea deschis, informal/nonformal, globalizat şi masificat (MOOCs), accesat la distanţă de pe orice dispozitiv conectabil la Internet: smartphone, iphone, netbook, phablet etc. Chiar dacă dezvoltarea resurselor educaţionale digitale (RED) este ceva mai costisitoare decât resursele tradiţionale, m-/e-learning câştigă tot mai mult spaţiu în formarea universitară şi cea continuă de-a lungul vieţii, creând condiţii mult mai favorabile constrângerilor personale ale cursanţilor legate de spaţiu, locul de muncă, timp, totodată permiţând autorilor o administrare şi actualizare mult mai calitativă şi ieftină. Principalele avantaje oferite de RED sunt determinate de capacităţile TIC moderne de comunicare, extindere a activităţilor auditoriale, stocare/memorare,Item NOILE EDUCATII: SUPORT DE CURS(CEP USM, 2017) Butnari, NadejdaOportunitatea disciplinei academice Noile educaţii derivă din necesitatea eficientizării competenţelor profesionale privind formarea şi dezvoltarea capacităţilor de rezolvare a problemelor declanşate în variate domenii ale vieţii sociale şi de aplicare a tehnologiilor industriale şi postindustriale, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii şi existenţei umane.Astfel, în prezentul Suport de curs se insistă pe un model educaţional nou, numit Noile educaţii, care ţinteşte constituirea, pe principii unice, a unei societăţi pedagogice unice şi a unui mediu educaţional unic. Elaborarea suportului de curs a fost fundamentată în baza unui sistem de valori, a căror promovare ar suscita diminuarea problemelor lumii actuale.Item PSIHOLOGIA PROCESELOR COGNITIVE: (CICLUL 1, LICENTA): NOTE DE CURS(CEP USM, 2017) Tarnovschi, Ana; Racu, JanaTematica cursului include opt module ce abordează în mod independent procesele senzoriale, memoria, gândirea, limbajul,imaginația, creativitatea și atenția.Prezenta lucrare conţine toate subiectele din curriculumul universitar şi vizează cunoaşterea noţiunilor de bază ale acestei discipline, a metodelor şi modelelor sale explicative.Item PSIHOLOGIA ADOLESCENTULUI SI ADULTULUI: SUPORT DE CURS(CEP USM, 2018) Paladi, AlionaSuportul de curs ,,Psihologia adolescentului şi adultului” este destinat studenţilor de la specialităţile psihologie, psihopedagogie şi asistenţă socială.Scopul principal al acestui suport de curs este de a contribui la formarea specialistului de înaltă calificare în domeniul psihologiei, ceea ce implică buna cunoaştere a bazei conceptuale a particularităţilor dezvoltării bio-psiho-sociale a individului în diferite perioade de vârstă, evidenţierea şi analizarea problematicii specifice fiecărei perioade de vârstă, pregătirea studenţilor pentru activitatea de prevenţie, asistenţă psihologică, consiliere psihologică în cazul problemelor ce ţin de etapele dezvoltării umane.Item APLICATII STATISTICE IN CERCETAREA SOCIOLOGIC: SUPORT DE CURS(CEP USM, 2018) Bulgaru, OlegAcest suport de curs va contribui la cunoașterea elementelor de statistică descriptivă și la interpretarea lor, va permite tuturor absolvenților de profil să finalizeze studii și cercetări sociologice specifice organizațiilor în care vor activa. Mai mult, deprinderile de operare cu softuri specializate (SPSS) sau cu aplicația Excel din pachetul Microsoft Office vor contribui la proiectarea și realizarea bazelor de date pentru cercetările sociologice de profil, respectiv la operarea cu date de cercetare, prelucrarea acestora și analiza rezultatelor.Item PSIHOLOGIA VÂRSTELOR: Suport de curs pentru studenți (Ciclul I, licență, pentru alte programe de studii)(CEP USM, 2020) Mocanu, Viorica; Tarnovshi, Ana; Dolinschi, CristinaPsihologia vârstelor, ca domeniu al psihologiei, comportă o importanță deosebită în înțelegerea modalităților de dezvoltare a personalității umane în funcție de vârste. Pe parcursul evoluției științei psihologice, o atenție deosebită a fost atribuită cunoașterii particularităților de vârstă, în special ale copilului, dat fiind necesitatea formării unei personalități integre. Cunoașterea acestora nu ține doar de specialiștii în domeniul psihologiei, dar și în alte domenii, în general de toți, ținând cont de faptul că fiecare dintre noi ne dezvoltăm ca și personalități și contribuim la dezvoltarea altor personalități fie ca părinte, profesor, coleg ș.a.m.d.Item PSIHOLOGIA DIMENSIONALĂ A PERSONALITĂŢII: Note de curs(CEP USM, 2020) Platon, CarolinaDisciplina Psihologia dimensională a personalităţii face parte din grupul de discipline ce urmăresc pregătirea teoretică şi metodologică necesară viitorilor specialişti în domeniul psihologiei. Cursul are ca obiectiv formarea studenţilor pentru cunoaşterea, aplicarea şi interpretarea instrumentelor de evaluare a personalităţii. Spre deosebire de abordarea idiografică, în cadrul căreia se stipulează că fiecare individ este unic şi că personalitatea poate fi studiată realizând doar investigaţii profunde asupra fiecărui individ, pe parcursul acestui curs este adoptată abordarea nomotetică în cadrul căreia se specifică că există suficiente similitudini între indivizi pentru a studia grupuri mari şi a identifica elementele comune. Instrumentele de evaluare a personalităţii prezentate în acest curs reflectă anume această luare de poziţie în domeniu – cea nomotetică.Item FORMAREA FORMATORILOR SUPORT DE CURS: (Ciclul II – Masterat)(CEP USM, 2020)Prezenta lucrare este destinată masteranzilor şi este elaborată în concordanţă cu prevederile Cadrului de referinţă al curriculumului universitar şi cu Curricula Programului de masterat Formarea formatorilor. Lucrarea prezintă nucleul conceptual al disciplinelor de studiu din Planul de învăţământ, o imagine concentrată şi sistematizată a materiei la disciplinele de studiu, baza conceptuală minimă care urmează a fi asimilată de către fiecare masterand. Lucrarea conţine prezentarea generală a Programului Formarea formatorilor şi notele de curs pentru fiecare disciplină de studiu în parte. Suportul de curs este compartimentat în paragrafe care includ aspectele teoretice esenţiale în baza cărora se vor dezvolta competenţele viitorilor formatori. În scopul de a focusa atenţia masteranzilor pe aspectele esenţiale, dar şi de a ghida şi facilita procesul de învăţare, fiecare paragraf conţine sugestii pentru activităţi de învăţare şi întrebări pentru reflecţie. Listele bibliografice prezentate pentru fiecare disciplină vor ghida studiul independent al masteranzilor.Item ISTORIA PSIHOLOGIEI: SUPORT DE CURS: Specialitatea Psihologie, Anul 1(CEP USM, 2021) Cerlat, RaisaCursul Istoria Psihologiei, destinat studenților anului I, Ciclul I, Licență, are drept scop prezentarea evoluției în timp a psihologiei ca disciplină independentă. Cunoașterea istoriei psihologiei conferă sens originilor, făcând din trecut o perspectivă importantă în explicarea prezentului. Doar prin explorarea originilor psihologiei și studierea dezvoltării sale vom putea percepe cu claritate natura psihologiei de astăzi.Item PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII: CICLUL I – LICENȚĂ: SUPORT DE CURS(CEP USM, 2022) Toma, NataliaDisciplina „Psihologia dezvoltării” este destinată pentru studenţii specialităţii de psihologie, și are scopul de a familiariza studenţii cu particularităţile dezvoltării fizice, psihologice şi sociale ale omului în evoluţia sa ontogenetică, a posibilităţilor, achiziţiilor, evoluţiei lui de-a lungul ciclurilor de viaţă. Psihologia dezvoltării oferă posibilitatea cunoaşerii teoriilor principale ale dezvoltării şi metodelor specifice; principalelor caracteristici de dezvoltare din perioada prenatală; diferenţierea mecanismelor şi factorilor care determină dezvoltarea, utilizarea metodelor şi designurile specifice domeniului (longitudinal şi transversal); promovarea valorilor care optimizează dezvoltarea; integrarea multi-dimensională a informaţiilor despre funcţionarea umană.Item MONITORIZARE ȘI EVALUARE ÎN DOMENIUL SOCIAL ÎN BAZĂ DE EVIDENȚE: GHID METODIC(CEP USM, 2022) Oceretnîi, Anastasia; Bulgaru, Oleg; Chira, AlionaGhidul metodic „Monitorizare și evaluare în domeniul social în bază de evidențe” este elaborat pentru a asigura procesul de predare-instruire-evaluare în cadrul disciplinei cu același titlu. Disciplina respectivă a fost introdusă în planul de studii la Ciclul II Master în rezultatul desfășurării în anul 2022 a evaluării programelor de studii la domeniile de formare profesională a asistenților sociali și sociologilor din cadrul Universității de Stat din Moldova. Studiul a cuprins și analiza practicilor de utilizare a datelor în activitatea profesioniștilor în domeniul asistenței sociale, stabilindu-se o serie de tematici necesare pentru a fi abordate în programele de formare profesională, precum: tehnici de colectare a datelor în domeniul protecției copilului, procesarea și vizualizarea datelor, acuratețea datelor, utilizarea datelor în dezvoltarea documentelor de politici.Item INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE: Suport de curs(CEP USM, 2022) Pravițchi, GalinaDisciplina Introducere în psihologie face parte din programul de învăţământ, fiind importantă prin implicaţiile ei directe în acest proces, totodată fiind impusă de necesităţile practicii profesionale de zi cu zi. Prin intermediul acestui curs studenţii studiază esenţa conceptului de psihologie şi utilităţile practice ale acestuia, de asemenea au posibilitatea de a pătrunde în amplul şi complexul domeniu al fenomenelor psihice.Item METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIALE: MANUAL(CEP USM, 2022) Cheianu-Andrei, Diana; Chira, Aliona; Cioinac, NionelaLucrarea Metodologia cercetării sociale a fost elaborată cu scopul de a contribui la înțelegerea particularităților de abordare a fenomenelor sociale. Prin analizele complexe, autorii invită la meditare asupra esenței, rolului, particularităților de proiectare și desfășurare a cercetării științifice a socialului, a principiilor metodologice și etice. Totodată, lucrarea își aduce aportul la formarea de competențe de proiectare a cercetării sociale, în funcție de orientarea metodologică și obiectul de cercetare.Item CURRICULUM DE BAZĂ: COMPETENȚE PENTRU ÎNVĂȚAREA ȘI EDUCAȚIA ADULȚILOR(CEP USM, 2022)CURRICULUM DE BAZĂ: competențe pentru învățarea și educația adulților este un document de pionierat pentru Republica Moldova, precum și un document de politici educaționale.Item TEHNOLOGII EDUCAȚIONALE MODERNE: SUPORT DE CURS(CEP USM, 2022) Reaboi-Petrachi, VioricaDisciplina „Tehnologii educaţionale moderne” este destinată studenţilor de la facultăţile pedagogice ale instituţiilor de formare iniţială a cadrelor didactice şi face parte din sistemul disciplinelor pedagogice. Prin conţinutul şi forma de organizare a procesului educaţional este orientată spre acumularea de către studenţi a volumului informaţional necesar pentru a înţelege multiple abordări ale conceptului tehnologii educaţionale; pentru a cunoaşte fundamentele teoretice ale tehnologiilor educaţionale moderne şi pentru a obţine abilităţi de selectare şi „asamblare” a elementelor componente ale procesului educaţional respectând principiile unei tehnologii concrete.Item DIDACTICA DISCIPLINELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR: SUPORT DE CURS(CEP USM, 2022) Goraș-Postică, Viorica; Ciorbă, Constatin; Darii, LudmilaLucrarea de faţă se adresează studenţilor de la facultatea Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială, specialitățile „Pedagogie în învăţământul primar şi limba engleză” (cursuri de zi), „Pedagogie în învăţământul primar” (frecvență redusă) pentru formare inițială, precum și cadrelor didactice și manageriale de la cursurile de recalificare și formare continuă. Autorii prezintă materiale teoretice, metodologice și praxiologice cu referire la formarea inițială și continuă a specialiștilor din învăţământului primar. Conținutul lucrării este actualizat reieșind din noile condiții și exigențe ale învățământului general, ținându-se seama de reformele din sistemul de învățământ și de prevederile Codului Educației al Republicii Moldova.Item DIDACTICA DISCIPLINELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR: Suport de curs(CEP USM, 2022) Goraș-Postică, Viorica; Ciorbă, Constatin; Gherasim, Cristina; State, Daniela; Darii, LudmilaLucrarea de faţă se adresează studenţilor de la facultatea Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială, specialitățile „Pedagogie în învăţământul primar şi limba engleză” (cursuri de zi), „Pedagogie în învăţământul primar” (frecvență redusă) pentru formare inițială, precum și cadrelor didactice și manageriale de la cursurile de recalificare și formare continuă.Autorii prezintă materiale teoretice, metodologice și praxiologice cu referire la formarea inițială și continuă a specialiștilor din învăţământului primar. Conținutul lucrării este actualizat reieșind din noile condiții și exigențe ale învățământului general, ținându-se seama de reformele din sistemul de învățământ și de prevederile Codului Educației al Republicii Moldova.Astfel, lucrarea de faţă este un suport de curs universitar integrativ la Didactica disciplinelor din învăţământul primar”, parte componentă a didacticii generale, dar în același timp și un ghid metodologic. Didacticile particulare prezentate conțin norme, principii și metode educaționale, forme de organizare a activităţilor didactice specifice.